România a participat, miercuri, la operațiunea de evacuarea medicală de urgență a 12 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, informează Ministerul Afacerilor Externe de la București.
Tot miercuri, surse apropiate negociatorilor au anunțat că Hamas și statul Israel au căzut de acord asupra unei încetări a focului în Gaza și asupra schimbului de prizonieri și ostatici. Și președintele ales al SUA, Donald Trump, a salutat acordul.
Conform instituției citate, alături de cei 12 pacienți au fost evacuați și 35 de membri de familie ai acestora.
Potrivit MAE, "operațiunea fost realizată cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI şi al Ministerului Sănătății".
Misiunea a presupus preluarea, transportul în România, prin intermediul Forțelor aeriene române, cazarea și asigurarea tratamentului și îngrijirii adecvate în condiții de siguranță.
România și-a oferit asistența pentru pacienții vulnerabili din enclava palestiniană, a precizat MAE.
"Ulterior sosirii la București, din totalul numărului de pacienți, o persoană va fi transportată în Regatul Norvegiei cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviație al MAI și alte cinci persoane, alături de 16 aparținători, vor fi transportați în Franţa de o aeronavă slovacă. Un pacient va fi transportat în Albania, împreună cu trei aparținători.
MAE: Transportul palestinienilor în România s-a făcut cu o aeronavă C-130 Hercules
Ceilalți cinci pacienți urmează să primească tratament de specialitate în spitale din București și vor beneficia de sprijinul instituțiilor competente române şi al unor organizații non-guvernamentale, care vor asigura asistența medicală și psihologică necesară pentru recuperarea acestora în condiții de siguranță.
Misiunea s-a desfășurat pe ruta Otopeni - Aeroportul Ramon (Eilat)/Israel - Otopeni, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
La bordul aeronavei s-a aflat o echipă medicală formată din specialiști din cadrul SMURD și personal medical din MApN.
Conform MAE, România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali", a precizat ministerul român.
Evacuarea celor 12 palestinieni și a rudelor lor din Gaza a fost susținută financiar şi operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății şi cu autoritățile israeliene relevante, a adăugat instituția citată.
DSU: Palestinienii evacuați din Gaza vor fi tratați în două spitale din București
Potrivit unui comunicat difuzat, miercuri seară, de Departamentul pentru Situații de Urgență, aeronava Hercules a MApN a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 08:30, cu destinația Israel, Aeroportul Internaţional Ilan şi Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 13:00, ora României.
.
După îmbarcarea pacienților şi aparținătorilor şi după efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat din Israel la ora 15:00 și aterizat la ora 19:35 la Baza 90 Transport Aerian - Otopeni.
Pe toată durata transportului, asistența medicală a fost asigurată de către o echipă formată din doi medici şi doi asistenți din cadrul UPU-SMURD Floreasca și de un medic și doi asistenți de la MApN.
Cinci pacienți însoțiți de 16 aparținători vor primi tratament de specialitate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" şi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București, a precizat sursa citată.