Antena 3 CNN Externe Mapamond Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat pentru crimă, după un atac armat în sediul companiei cu care au făcut avere

Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat pentru crimă, după un atac armat în sediul companiei cu care au făcut avere

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:07 19 Sep 2024 Modificat la 17:07 19 Sep 2024
Tatiana Bakalciuk
Tatiana Bakalciuk, fondatoarea Wildberries, cea mai bogată femeie din Rusia. Sursa foto: Hepta

Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, de care este despărţit, a fost arestat şi pus sub acuzare joi, pentru crimă, după un incident armat produs în ajun şi soldat cu victime la biroul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Doi oameni au fost ucişi în incidentul produs miercuri la doar câteva străzi depărtare de Kremlin, la sediul companiei de vânzări online Wildberries, cea mai mare de acest fel din Rusia.

Vladislav şi soţia sa, Tatiana Bakalciuk, care în iulie a solicitat divorţul, erau implicaţi într-o dispută publică după ce în luna iunie Wildberries îşi anunţase intenţia de a fuziona cu compania de reclamă stradală Russ Group. Firma rezultată din fuziune are numele RVB.

În 2004, Tatiana Bakalciuk a fondat Wildberries, un răspuns al Rusiei la Amazon, firma transformându-se dintr-o platformă online de revânzare a articolelor de îmbrăcăminte într-o companie ce livrează acum aproape orice, de la electronice la produse pentru bucătărie.

Vladislav şi Tatiana Bakalciuk s-au acuzat reciproc pentru incidentul de miercuri.

Bărbatul a spus că venise la birou pentru o întâlnire programată şi că primele focuri de armă au fost trase asupra sa şi colegilor lui de către agenţii de securitate ai firmei RVB.

De partea sa, Tatiana a afirmat că Vladislav şi colegii veniţi cu el au încercat să pună stăpânire pe birou şi că nu era prevăzută nicio întâlnire. 

×
x close