Antena 3 CNN Externe Mapamond Sărăcia „acută” afectează peste 1 miliard de oameni. Jumătate dintre ei sunt minori. Avertismentul ONU

Sărăcia „acută” afectează peste 1 miliard de oameni. Jumătate dintre ei sunt minori. Avertismentul ONU

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 10:52 17 Oct 2024 Modificat la 10:52 17 Oct 2024
copil saracie camp getty
Sărăcia extremă continuă să afecteze zonele rurale mai mult decât zonele urbane. Sursă foto: Getty Images

Peste un miliard de oameni suferă de sărăcie "acută" în lume, dintre care jumătate sunt minori, a denunţat joi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), conform AFP.

În raportul lor anual, această agenţie a ONU şi centrul de cercetare Iniţiativa Oxford pentru Sărăcie şi Dezvoltare Umană (OPHI) sunt deosebit de alarmate de rata sărăciei de trei ori mai mare în ţările aflate în război, în contextul în care niciodată nu au existat atât de multe conflicte armate de la cel de-al Doilea Război Mondial ca în 2023, notează Agerpres.

PNUD şi OPHI calculează din 2010 Indicele Global al Sărăciei Multidimensionale, care combină date din 112 ţări în care trăiesc 6,3 miliarde de oameni.

Indicele include indicatori precum lipsa de locuinţe adecvate, salubritate, electricitate, combustibil pentru gătit, alimente şi sisteme şcolare.

"Indicele sărăciei din 2024 (pentru anul 2023) prezintă o imagine care dă de gândit: 1,1 miliarde de oameni suferă de sărăcie multidimensională, dintre care 455 de milioane trăiesc în zone de conflict. În ţările sfâşiate de război, rata sărăciei este de trei ori mai mare decât în ţările în pace", a declarat Yanchun Zhang, statistician şef la PNUD.

În aceste naţiuni care sunt victime ale conflictelor armate "privaţiunile cu care se confruntă oamenii sunt de trei până la cinci ori mai acute", deoarece "pentru săraci lupta pentru nevoile lor de bază este mult mai grea", a declarat oficialul ONU pentru AFP.

Indicele sărăciei din 2023, pentru anul 2022, viza, de asemenea, 1,1 miliarde de oameni din 6,1 miliarde de locuitori din 110 ţări, conform ONU.

Sărăcia extremă continuă să afecteze zonele rurale mai mult decât zonele urbane, aproape 84% dintre săracii lumii trăind la ţară.

Dintre cele mai sărace persoane, 584 de milioane sunt copii şi adolescenţi. Rata sărăciei pentru minori în lume este de 27,9%, comparativ cu 13,5% pentru adulţi.

Marea majoritate a celor mai săraci (83,2%) trăiesc în Africa Subsahariană şi Asia de Sud, adică subcontinentul indian, cea mai populată regiune a planetei.

Avertismentul ONU

Cele cinci ţări cu cel mai mare număr de persoane foarte sărace se confruntă cu o creştere puternică a populaţiei: India, cu 234 de milioane de locuitori în sărăcie "acută" (din 1,4 miliarde de locuitori), Pakistan, cu 93 de milioane (din 236 de milioane), Etiopia, cu 86 de milioane (din 123 de milioane), Nigeria, cu 74 de milioane (din 218 milioane), şi Republica Democrată Congo, cu 66 de milioane de oameni foarte săraci din 100 de milioane de locuitori.

"Războaiele şi conflictele violente nu numai că lasă cicatrici adânci şi de durată în viaţa oamenilor, dar împiedică şi reducerea sărăciei", a declarat Sabina Alkire, directoarea OPHI.

"Raportul arată că 40% din cei 1,1 miliarde de oameni săraci trăiesc în zone de conflict şi că rata generală a sărăciei în regiunile afectate de război este de trei ori mai mare decât în zonele fără conflict (34,8% faţă de 10,9%)", a precizat ea pentru AFP.

Şi "ceea ce ne-a şocat a fost numărul de oameni care luptă pentru o viaţă decentă în timp ce se tem pentru siguranţa lor: este vorba 455 de milioane", a spus Sabina Alkire, îndemnând "comunitatea internaţională (...) să reducă sărăcia la zero promovând în acelaşi timp pacea".

×
Etichete: ONU criza globala
x close