Petrecerile nebune din Roma Antică. “Vomitatul era o practică comună. Făceau loc pentru mai multă mâncare și băutură”

Curcan umplut, șuncă, garnituri diverse, plăcinte și prăjituri. Această enumerare surprinde doar o mică parte din meniul unui banchet roman din antichitate, unde elita imperiului își etala bunăstarea prin ospețe care durau ore în șir.

Pentru a face față unui astfel de tur de forță gastronomic, dar și bahic, romanii recurgeau la practici de natură să inspire repulsie în ziua de azi, dar care, pe atunci, erau considerate standard.

"Mâncatul era actul suprem de civilizație și celebrare a vieții", subliniază Alberto Jori, profesor de filosofie antică la Universitatea din Ferrara, Italia, citat de CNN.

Romanii se bucurau de preparate dulci și sărate. Garum, un sos de pește fermentat, picant și sărat, era utilizat inclusiv ca topping pentru deserturi.

Prepararea sa presupune aspecte mai puțin apetisante, cum ar fi punerea la fermentat în recipiente, sub soarele Mediteranei, a componentelor constând în carne, măruntaie și sânge de pește.

Carnea de mistreț, iepure și fazan, împreună cu fructele de mare precum stridiile crude, scoicile și homarii, sunt doar câteva dintre alimentele scumpe care însoțeau în mod regulat un banchet roman.

Existau și feluri exotice, cum ar fi tocănița de limbi de papagal, care implica sacrificarea unui mare număr din aceste păsări.

Giorgio Franchetti, istoric al alimentației și cercetător al istoriei Romei antice, a recuperat rețetele care făceau deliciul celor din imperiul dispărut și le-a dezvăluit publicului larg în cartea sa "Dining With the Ancient Romans" (La cină cu vechii romani, n.r.), scrisă împreună cu Cristina Conte.

Cei doi organizează experiențe culinare la situri arheologice din Italia și le oferă participanților posibilitatea de a-și face o idee în legătură cu felul în care se ospăta nobilimea imperială.

Provocarea vomei cu pana împinsă pe gât, secretul care-i ținea pe romani ore în șir la masă

Mâncatul ore în șir nu e specific oamenilor obișnuiți, însă elita Romei știa cum să ocolească astfel de limitări.

"Aveau obiceiuri culinare bizare care nu se potrivesc cu eticheta modernă, cum ar fi mâncatul din poziția culcat și vomitarea provocată între feluri", precizează Giorgio Franchetti.

"Având în vedere că banchetele erau un simbol al statutului (social) și durau ore întregi, până târziu în noapte, vărsăturile erau o practică uzuală necesară pentru a face loc în stomac pentru mai multă mâncare. Vechii romani erau hedonisti, căutând plăcerile vieții", spune, la rândul său, Alberto Jori, care este autorul mai multor cărți despre cultura culinară a Romei.

Concret, în Roma antică exista obiceiul de a părăsi banchetul pentru a vomita într-o cameră din apropierea sălii de mese.

Folosind o pană, petrecăreții își atingeau partea din spate a gâtului pentru a declanșa reflexul regurgitării, explică Jori.

În conformitate cu statutul lor social elevat, caracterizat prin faptul că nu trebuiau să se angajeze în munci fizice, oaspeții se întorceau pur și simplu în sala de banchet după ședința de vomat. În urma lor, sclavii curățau mizeria.

Urinatul la masă în timpul banchetelor romane, pus în practică cu ajutorul sclavilor

"Satyricon", capodopera literară a lui Gaius Petronius Arbiter, surprinde momentele speciale la vârful societății romane de la mijlocul secolului I după Hristos.

În opera menționată, personajul bogatului Trimalchio îi ordonă unui sclav să-i aducă un "vas de urinat" pentru a-și face nevoile la masă.

Cu alte cuvinte, atunci erau presați de nevoi, petrecăreții nu mergeau, neapărat, la toaletă. De multe ori, venea toaleta la ei, purtată de sclavi.

Un alt obicei discutabil, considerat astăzi dezgustător în majoritatea lumii civilizate, era flatulența sau eliberarea gazelor intestinale în timpul meselor. Romanii credeau că reținerea gazelor în intestine poate provoca moartea, motiv pentru care se grăbeau să scape de ele cu prima ocazie.

Se spune că însuși împăratul Claudius, care a domnit între anii 41 și 54 după Hristos, ar fi emis un decret pentru a încuraja flatulența la masă.

În ceea ce privește postura la masă, aceasta era menită să reducă balonarea. Elita romană servea masa pe șezlonguri capitonate, la orizontală.

Doar bărbații bogați și puternici ai Romei aveau dreptul să mănânce "la orizontală"

"Romanii mâncau culcați pe burtă, astfel încât greutatea corpului era distribuită uniform, ajutându-i să se relaxeze. Mâna stângă le susținea capul, în timp ce cu mâna dreaptă duceau la gură bucățile de hrană așezate pe masă. Așadar, mâncau cu mâinile, iar mâncarea trebuia să fie deja tăiată de sclavi", menționează profesorul Alberto Jorj.

Resturile de mâncare, inclusiv oasele, erau aruncate pe jos de către oaspeți.

Servitul mesei la orizontală era un privilegiu rezervat doar bărbaților din Roma antică. Femeile, fie mâncau la altă masă, fie îngenuncheau sau se așezau lângă soții lor în timp ce aceștia se desfătau cu bucate alese.

"Poziția orizontală a bărbaților la banchete era un simbol al dominației lor asupra femeilor. Femeile romane și-au căpătat dreptul de a mânca alături de soții lor într-o etapă mult mai târzie a istoriei Romei antice. A fost prima lor cucerire socială împotriva discriminării sexuale", a arătat profesorul Alberto Jorj.

Superstiții la masă în Roma antică

Romanii erau foarte superstițioși în legătură cu ospețele. Tot ce cădea de pe masă aparținea lumii de dincolo și nu trebuia recuperat, de teamă că morții vor veni să-și ia partea.

Vărsarea sării era considerată de rău augur. Pâinea trebuia să fie atinsă doar cu mâinile, iar cojile de ouă și moluștele trebuiau sparte. Dacă un cocoș cânta la o oră neobișnuită, servitorii erau trimiși să-l omoare și să-l servească imediat.

Potrivit lui Giorgio Franchetti, ospățul în Roma antică era o modalitate de a ține moartea la distanță. Invitații discutau despre moarte pentru a-și aminti să se bucure de viață, potrivit expresiei carpe diem (aproximativ, trăiește clipa, n.r.).

Exista, de asemenea, obiceiul, surprins inclusiv în sculpturi din epocă, de a-i invita la masă pe morții din familie și de a le servi porții de mâncare.

Vinul la romani nu era, de regulă, băut simplu, ci îmbogățit cu alte ingrediente. Apa era folosită pentru a dilua tăria alcoolului și a permite petrecăreților să bea mai mult.

Apa de mare era adăugată pentru ca sarea conținută să ajute la conservarea butoaielor cu vin sosite din colțuri îndepărtate ale imperiului.

Istoria a reținut pilda lui (Marcus Gavius) Apicius, care s-ar fi sinucis pentru că ajunsese falit după ce organizase prea multe banchete fastuoase.

Acest roman este uneori invocat pentru cartea sa de bucate, numită chiar Apicius, și care conține rețete de mare succes la momentul respectiv, dar care ar fi, probabil, tratate cu precauție astăzi.