Antena 3 CNN Externe Mapamond Orașul spaniol Málaga e sufocat de turiști. Localnicii spun că excesul de turism le afectează calitatea vieții

Orașul spaniol Málaga e sufocat de turiști. Localnicii spun că excesul de turism le afectează calitatea vieții

R.M.
2 minute de citit Publicat la 14:56 02 Sep 2024 Modificat la 14:56 02 Sep 2024
BeFunky-collage - 2024-09-02T145526.444
Localnici și turiști pe străzile din Málaga / foto: Profimedia Images

Localnicii din Málaga se plâng de faptul că fluxul mare de vizitatori a transformat orașul într-un loc mult prea aglomerat, afectându-le stilul de viață.

Mii de oameni din sudul Spaniei sunt nemulțumiți de numărul mare de turiști din ultima vreme.

Încă de la primele ore ale dimineții, străzile și restaurantele din Málaga sunt deja pline de turiști. 

Pentru mulți dintre localnici, numărul mare de turiști înseamnă o pierdere a ritmului liniștit cu care erau obișnuiți.

Kike, un urbanist și activist local în cadrul Sindicatului chiriașilor din Málaga, care a militat pentru schimbarea modului în care autoritățile gestionează turismul, spune că „situația este atât de saturată, încât Malaga a ajuns într-adevăr la un punct de cotitură în care oamenii simt că orașul se prăbușește”, potrivit BBC.

„Este același sentiment pe care îl ai când intri într-un parc tematic”, adaugă el. „Există un flux de oameni care 'consumă' orașul și nu îl locuiesc cu adevărat”.

Numărul de vizitatori în Spania este estimat să depăşească 100 de milioane în acest an, mai mult decât dublul populaţiei ţării și există un sentiment din ce în ce mai puternic, chiar şi în cadrul industriei turismului, că lucrurile au atins un punct critic.

 Sindicatul chiriașilor din Málaga a organizat un protest la sfârșitul lunii iunie, în cadrul căruia mii de localnici au ieșit în stradă pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la impactul negativ pe care turismul îl are asupra orașului lor, inclusiv creșterea costurilor locuințelor și aglomerația.

Și nu este vorba doar de Málaga. Spaniolii au protestat pe tot parcursul verii pentru aceleași motive în alte destinații turistice importante, inclusiv Barcelona, Alicante și Insulele Canare și Baleare.

În aprilie, un grup de activiști din Tenerife a organizat o grevă a foamei de trei săptămâni împotriva construirii de noi proiecte turistice. 

În prezent, turismul reprezintă aproximativ 13% din PIB-ul spaniol, mai ales după pandemia Covid-19.

×
x close