
Patru cetățeni români, inclusiv un minor, care erau într-o mașină de lux cu numere de înmatriculare britanice, aflaţi în Bassano Bresciano, Italia, s-au prefăcut că se află în dificultate pentru că ar fi rămas fără combustibil şi i-au oprit pe șoferii din zonă, rugându-i să schimbe bancnotele străine aflate în posesia lor cu euro pentru a putea cumpăra benzină.
Cei patru au dat peste un carabinier care se întorcea acasă după ce își terminase tura de muncă. Acesta a raportat imediat situația la Centrul de Operațiuni al Carabinierilor, care a trimis la faţa locului două patrule, relatează presa din Italia.
Carabinierii sosiţi la faţa locului i-au oprit imediat și i-au identificat pe cei patru cetățeni români, iar escrocheria a fost dejucată. Victima, o tânără de 23 de ani, în fața celor patru străini, foarte amabile și în vădită dificultate pentru că nu s-ar fi aflat în posesia banilor necesari, acceptase să schimbe banii. Tânărul de 16 ani tocmai primise o bancnotă de 50 de euro și se pregătea să se alăture celor trei complici ai săi pentru a putea fugi.
Însă sosirea celor două patrule de poliţie le-au năruit planurile. După ce i-au arestat pe cei patru și au consemnat mărturia victimei, carabinierii i-au restituit tinerei banii.
Perchezițiile făcute la cei 4 suspecţi au scos la iveală faptul că aceştia aveau asupra lor 22.500 de bancnote în ruble belaruse și 2 bancnote românești de câte 1000 de lei care nu mai erau valabile. Toţi banii găsiţi au fost puşi sub sechestru.
Cei patru cetateni romani sunt cercetaţi în stare de libertate pentru fraudă.