Viaductul Millau este exemplul perfect al combinației dintre inginerie și artă. Podul suspendat deasupra defileului Tarn din sudul Franței, care are o lungime de 2.460 de metri și o înălțime de 336,4 metri, a schimbat cu totul harta Europei din momentul în care a fost construit, potrivit CNN.
› Vezi galeria foto ‹
Spre deosebire de alte poduri celebre, care de obicei conectează două puncte cu altitudine similară, viaductul de la Millau, care a fost inaugurat oficial pe 14 decembrie 2004, este, de fapt, opusul unui rollercoaster, parcurgând un traseu plat de-a lungul văii, în timp ce pământul se unduiește în sus și în jos sub el.
Cei șapte piloni au înălțimi cuprinse între 78 de metri și 245 de metri, fiecare fiind calculat la milimetru pentru a asigura o experiență perfect lină pentru șoferii care traversează Tarnul. Între fiecare pereche de piloni există o deschidere de 342 m, suficient de mare pentru ca Turnul Eiffel să încapă în spațiul liber. Pilonii sunt cuplați cu șapte stâlpi de oțel, fiecare înalt de 87 de metri, cu 11 cabluri de susținere dispuse în evantai pe fiecare parte.
„O minune a lumii moderne”
În același timp, fiind o lucrare de o precizie absolută, este și spectaculoasă. Zona Cheilor Tarn este un peisaj protejat, dar în loc să strice priveliștea, viaductul Millau o îmbunătățește. Este o „minune a lumii moderne” și o „minune inginerească”, spune David Knight, director de design și inginerie.
Masivul Central este o zonă vastă de munți tăiată de văi și defileuri adânci, situată aproximativ în partea centrală a jumătății inferioare a Franței. Întinzându-se pe aproximativ 15% din teritoriul țării și mărginit de Alpi la est, este unul dintre obstacolele pe care trebuie să le treacă oricine călătorește din nordul spre sudul țării sau din nordul Europei spre Spania.
Acest viaduct era atât de important, dar și atât de dificil, încât a fost planificat timp de două decenii, potrivit lui Michel Virlogeux, inginerul care a condus echipa de proiectare și care a început să lucreze la el în septembrie 1987.
„Prima problemă nu a fost ce pod să construim, ci pe unde va trece autostrada”, spune el.
La acea vreme, Masivul Central era izolat, în ciuda poziției sale. Exista o linie de cale ferată cu o singură șină, iar drumurile „nu erau foarte bune. Partea centrală a Franței nu se putea dezvolta din cauza lipsei de transport”.
Astfel, în anii 1980, guvernul francez a decis să modernizeze rețeaua de drumuri, președintele de atunci, Valery Giscard d'Estaing, optând pentru o autostradă. Unul dintre obiective a fost deblocarea drumului înfundat din jurul orașului Millau. În fiecare zi existau cozi de aproximativ 20 de kilometri de o parte și de alta a orașului.
Decizia de a construi un pod în jurul orașului Millau a fost luată în septembrie 1986, spune Virlogeux, care la acea vreme era șeful diviziei de poduri mari a administrației franceze.
A existat o singură problemă: geografia zonei arăta că nu exista o soluție evidentă.
„Am început să căutăm locuri, dar multe opțiuni erau proaste și a fost nevoie de aproape trei ani pentru a găsi o soluție”, spune el.
Obținerea aprobării a durat câțiva ani. Guvernul francez a lansat un concurs pentru proiectarea podului, iar în 1996 comisia a fost câștigată de un grup condus de Virlogeux, în calitate de inginer, și de Norman Foster din Marea Britanie, în calitate de arhitect. Foster a numit planul lor de a traversa valea, mai degrabă decât râul, un „concept filosofic”, care i-a diferențiat de ceilalți concurenți.
Dar, cu o comunitate locală revoltată de ideea că zona lor de frumusețe naturală va fi distrusă, ei s-au confruntat cu ceea ce Foster numește o „provocare de design, să creeze ceva care să pună în valoare peisajul, să se așeze ușor pe fundul văii, să fie cea mai delicată și ușoară intervenție”.
Cu toate acestea, acest peisaj prețios, care trebuia protejat din punct de vedere estetic, a fost extrem de dificil de conturat.
„Forța vântului la acest nivel este urișă, iar coloanele trebuie să se adapteze expansiunii și contracției enorme a punții”, spune Foster. Și nu vorbim doar de o ușoară săritură. Podul de 2.460 de metri se poate dilata sau contracta cu 50 de centimetri în funcție de vreme. Soluția lor a fost să adauge articulații de extensie.
După aproape 20 de ani, viaductul Millau încă rezistă
Astăzi, după aproape 20 de ani, viaductul Millau încă rezistă. Virlogeux spune că este „încrezător că poate rezista mult timp”. Dacă la Podul Normandiei, care necesită întreținere periodică, lucrează și în prezent, la Millau a încetat să mai lucreze de mult timp.
În fiecare an, acesta economisește aproximativ 40.000 de tone de emisii de dioxid de carbon numai de la vehiculele grele de marfă, conform cifrelor lui Foster, echivalentul a 40.000 de copaci care absorb emisiile timp de 40 de ani.
Gazel spune că viaductul a schimbat imaginea orașului său.
„Ne-a pus pe harta lumii. Oamenii credeau că astfel turiștii ar putea evita Millau și că orașul s-ar goli. Unii credeau că ne va strica peisajul, dar, de fapt, l-a îmbunătățit. Când spun că sunt primar al orașului Millau, nu contează unde sunt în lume, toată lumea cunoaște Millau, datorită viaductului”, adaugă ea.
Pe lângă faptul că este o zonă de o frumusețe naturală remarcabilă, există istorie în jurul orașului Millau. În epoca romană, era renumit pentru ceramica sa, care a fost exportată în tot imperiul, din nordul Africii în Anglia.
Vizitatorii se pot plimba în jurul bazei faimoaselor diguri sau pot face o plimbare cu barca pe sub viaduct.
