Antena 3 CNN Externe Mapamond Fost cercetător OpenAI, găsit mort după ce a făcut acuzații grave împotriva companiei

Fost cercetător OpenAI, găsit mort după ce a făcut acuzații grave împotriva companiei

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:35 14 Dec 2024 Modificat la 20:35 14 Dec 2024
program ai robot oameni
Oamenii au început să converseze cu programe AI care clonează vocea celor dragi care au murit. Sursa foto: Getty Images

Un fost cercetător OpenAI în vârstă de 26 de ani, Suchir Balaji, care a devoalat recent posibile încălcări ale legislației de către creatorul ChatGPT, a fost găsit mort în apartamentul său din San Francisco. Anchetatorii au stabilit că tânărul s-a sinucis, relatează BBC

Trupul tânărului a fost descoperit de polițiști la data de 26 noiembrie. Agenții au fost chemați la un apartament pentru a verifica cum se simte proprietarul. La interior, l-au găsit pe tânărul decedat. Nu au fost găsite dovezi care să indice că ar putea fi vorba despre altceva în afară de suicid, potrivit Departamentul de Poliție din San Francisco. 

Un purtător de cuvânt al OpenAI a confirmat moartea lui Balaji. 

 „Suntem devastați să aflăm de această veste incredibil de tristă astăzi și inimile noastre sunt alături de cei dragi lui Suchir în această perioadă dificilă”, a transmis compania. 

În lunile dinaintea morții sale, bărbatul a vorbit public împotriva practicilor de colectare a datelor de către OpenAI, compania care a creat programul de chat cu inteligență artificială, ChatGPT. 

În octombrie, New York Times a publicat un interviu în care Suchir Balaji a dezvăluit că OpenAI a încălcat legea privind drepturile de autor a SUA când a dezvoltat ChatGPT. După ce a lucrat la companie timp de patru ani, tânărul a spus că a ajuns la concluzia că „OpenAI a folosit date protejate prin legea drepturilor de autor pentru a crea ChatGPT și astfel de tehnologii sunt dăunătoare internetului”. Tânărul a demisionat de la OpenAI în august și a spus jurnaliștilor de la New York Times că a început să lucreze la mai multe proiecte personale. 

OpenAI a declarat pentru BBC că software-urile sale respectă legile internaționale privind drepturile de autor. Compania susține că programele sale dispun de „datele publice aflate la dispoziția lor”. Mai multe publicații de știri din Statele Unite și din Canada, inclusiv New York Times, precum și scriitori, printre care John Grisham, au dat în judecată compania, pentru încălcarea drepturilor de autor. 

×
Etichete: OpenAI chatGPT
x close