Antena 3 CNN Externe Mapamond Colecţionarii au plătit sume uriaşe pentru primele bancnote cu chipul regelui Charles al III-lea

Colecţionarii au plătit sume uriaşe pentru primele bancnote cu chipul regelui Charles al III-lea

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 09:14 13 Aug 2024 Modificat la 09:26 13 Aug 2024
bancnota cu chipul lui Charles III deasupra si o alta cu chipul Elisabetei a II-a dedesubt.
Noile bancnote cu chipul regelui Charles al III-ea au intrat în circulaţie la începutul lui iunie. Foto: Profimedia Images

Un număr de bancnote cu o valoare nominală de 78.430 de lire sterline s-au vândut pentru 11 ori mai mult în cadrul unei serii de licitaţii caritabile la Londra. Este vorba de primele bancnote cu chipul regelui Charles al III-lea care au intrat în circulaţie la începutul lunii iunie, relatează BBC.

Aceste bancnote de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline sunt cele care au fost mai întâi prezentate regelui Charles.

O singură bancnotă cu numărul de serie HB01 000002 s-a vândut pentru 17.000 de lire în timpul licitaţiei. Un alt lot, format din 40 de bancnote de 50 de lire, având valoarea totală de 2.000 de lire, s-a vândut pentru 26.000 de lire.

E vorba de un record de încasări la astfel de licitaţii pentru Banca Angliei. Patru vânzări separate ale licitatorilor Spink, la Londra, au însumat 914.127 de lire sterline în total.  Colecţionarii caută bancnotele care au serii cât mai aproape de numărul 00001, motiv pentru care sunt dispuşi să ofere sume de zeci de ori mai mari pentru ele.

Când bancnotele au intrat în circulaţie în iunie, autorităţile britanice au raportat că un număr mare de colecţionari au încercat să le obţină pe primele intrate în circulaţie. La Banca Angliei, în Londra, s-au format inclusiv cozi.

Este pentru prima oară când chipul monarhului de pe bancnote se schimbă pentru că Banca Angliei a început să pună chipul Reginei Elisabeta a II-a pe bancnote în mod universal din 1960. Monarhul britanic nu apare, de exemplu, pe bancnotele emise în Scoţia.

×
x close