Președintele SUA, Joe Biden, a comutat pedepsele a 37 din cei 40 de condamnați la moarte în baza legilor federale, relatează, luni, BBC.
Prin decizia lui Biden, pedepsele condamnaților la moarte au fost transformate în închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Cei trei pe care președintele SUA a preferat să-i lase să fie executați sunt Djohar Țarnaev, atentatorul de origine kîrgîză de la Maratonul din Boston, din 2013, unde au murit trei oameni, alte sute fiind răniți, Dylann Roof, care a ucis nouă credincioși de culoare într-un atac rasist în 2015 în Charlestown, Carolina de Sud, și Robert Bowers, atacatorul de la sinagoga Tree of Life din Pittsburgh, care a omorât 11 oameni.
Biden s-a declarat "mai convins ca niciodată" că "trebuie oprită pedeapsa cu moartea la nivel federal".
Deciziile președintelui american nu îi vizează pe cei peste 2.000 de condamnați la moarte de instanțele de la nivelul statelor SUA.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 din cele 50 de state americane. Alte șase state - Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania și Tennessee - au în vigoare moratorii asupra aplicării ei.
În mandatul anterior, Donald Trump a dispus reluarea execuțiilor federale după instalarea la Casa Albă
Decizia lui Biden survine înainte de instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, în februarie, pentru al doilea mandat al său.
Presa internațională amintește că, în primul său mandat, Trump a ordonat reluarea execuțiilor la nivel federal, după ce, din 2003, nu mai fusese executat niciun deținut condamnat în baza legislației naționale.
În ultimele șase luni ale președinției lui Trump, au fost efectuate 13 execuții prin injecție letală.
În contrapartidă, pe final de mandat, Joe Biden a ales să acorde 39 de grațieri prezidențiale și să comute 1.500 de sentințe, notează BBC.
Printre cei grațiați se numără nouă persoane condamnate pentru uciderea unor colegi din penitenciar, patru condamnați pentru crime comise în timpul unor jafuri bancare și un condamnat care a ucis un gardian.
Len Davis, un fost ofițer de poliție din New Orleans care a condus o rețea de trafic de droguri în care erau implicați și alți polițiști și care s-a ocupat de lichidarea unei femei, se numără printre cei care au primit clemență.
"Să nu aveți nicio îndoială: îi condamn pe acești criminali, sunt îndurerat pentru victimele faptelor lor josnice și sufăr pentru toate familiile care au înregistrat pierderi inimaginabile și ireparabile", a spus actualul președinte american.
Joe Biden s-a profilat politic drept opozant al pedepsei capitale, iar Departamentul de Justiție al SUA a emis un moratoriu privind aplicarea acestei forme de pedeapsă la nivel federal după ce liderul democrat a devenit președinte.
În ceea ce-l privește, Donald Trump a promis în timpul campaniei de realegere că va extinde utilizarea pedepsei capitale pentru a-i include pe traficanții de persoane și de droguri, precum și pe migranții care ucid cetățeni americani.
Biden a spus că nu poate sta deoparte în timp ce viitoarea administrație republicană se pregătește să reia execuțiile federale
Joe Biden a dat de înțeles că nu se împacă cu planurile lui Donald Trump vizavi de execuțiile federale, spunând că nu poate "să stea deoparte cu bună știință și să lase o nouă administrație să reia execuțiile" pe care el le-a oprit.
Conform legislației SUA, actele de clemență ale președintelui actual nu pot fi anulate de președintele succesor.
Actele de clemență ale lui Joe Biden au fost criticate de mai mulți congresmeni republicani.
"Încă o dată, democrații se plasează de partea criminalilor depravați și în detrimentul victimelor lor, al ordinii publice și al bunului simț", a spus Tom Cotton, senator de Arkansas.
Pe final de mandat, actualul lider de la Casa Albă i-a mai înfuriat pe republicani și și-a atras critici în presă atunci când l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden.
Acesta urma să fie condamnat în două cazuri penale, după ce a pledat vinovat la acuzații de natură fiscală la începutul lunii septembrie, iar în iunie a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a-și putea achiziționa o armă.
Hunter Biden a devenit, astfel, primul fiu al unui președinte în funcție care este condamnat penal.