Antena 3 CNN Externe Greve de amploare vor paraliza vineri Italia. Protestul va afecta traficul feroviar, aerian, şcolile și instituțiile publice

Greve de amploare vor paraliza vineri Italia. Protestul va afecta traficul feroviar, aerian, şcolile și instituțiile publice

N.B.
1 minut de citit Publicat la 14:10 09 Ian 2025 Modificat la 14:17 09 Ian 2025
O femeie sta pe o banca pe peronul garii cu capul aplecat pe genunchi si un geamantam langa ea
În cadrul acestei greve de mâine din Italia, traficul feroviar va fi în primul rând afectat, apoi cel al transportului public local. Sursa foto: Getty images (poza cu caracter ilustrativ)

Mâine, 10 ianuarie, Italia va fi paralizată de mai multe greve naţionale în domeniul învăţământului, dar şi al transporturui local, feroviar şi aerian, precum şi în cel bugetar.

După un adevărat record înregistrat în anul 2024 cu nu mai puţin de 662 greve efectuate, anul 2025 începe deja cu proteste şi mai multe mişcări sociale pe parcursul lunii ianuarie. 

În cadrul grevelor de mâine, traficul feroviar va fi în primul rând afectat, apoi cel al transportului public local. Însă greva angajaţilor din traficul feroviar va începe chiar din această seară de la ora 21, ora locală, relatează Rainews

Cei care aparțin sindicatului Confail Fasa din domeniul transportului public local vor să protesteze şi cer schimbarea acordului de reînnoire încheiat chiar înainte de Crăciun. 

Probleme ar putea apărea şi în școli din cauza grevei angajaților Confederației Sindicate a lucrătorilor independenți europeni care propun o serie de solicitări ample de creşteri salariale și competențe.

Vineri va fi o zi complicată mai ales pentru cei care ajung sau pleacă de la Milano, Veneția sau Pisa cu avionul, asta pentru că lucrătorii de la sol din aeroporturile Linate, Malpensa, Veneția și Pisa intră în grevă pentru a cere condiţii de muncă mai bune şi pentru a obţine măriri salariale.    

Luna ianuarie se anunţă în Italia una bogată în proteste şi manifestaţii, dar şi în greve organizate de sindicate.

×
x close