E.S. Daniel Fried, fost consilier pentru securitate națională al președinților Bill Clinton și George W. Bush și fost ambasador al SUA în Polonia, a discutat vineri, în cadrul unui interviu exclusiv la Antena 3 CNN, despre situația actuală din Ucraina, posibile soluții pentru restabilirea păcii și rolul crucial al României în acest context. Fried a subliniat importanța unei păci durabile, bazate pe siguranța Ucrainei, și a răspuns la întrebările legate de posibilele acțiuni ale administrației Trump în fața agresiunii Rusiei. De asemenea, a evidențiat nevoia unei colaborări strânse între Statele Unite și țările europene, în special România, pentru a contracara intențiile imperiale ale Rusiei și a stabiliza regiunea.
Radu Tudor, Jurnalist Antena 3 CNN: Cum putem aduce pacea în Ucraina și cât sunteți de îngrijorat cu privire la faptul că a doua administrație Trump va avea multe greutăți în a readuce pacea?
Daniel Fried: Ne dorim cu toții pacea, dar asta nu înseamnă că ucrainenii se predau. Pacea trebuie să fie durabilă, trebuie să fie stabilă și trebuie, de asemenea, să aibă la bază siguranță pentru Ucraina. Altfel, nu e pace, e doar o pauză. Nu e ușor, însă e posibil. Să ajutăm Ucraina cât se poate astfel încât să oprească atacul Rusiei. Trump a spus că va face orice se poate pentru o soluție diplomatică. Pacea nu înseamnă că trebuie să se predea. Putin tot insistă pe acest lucru. Sunt mai multe idei care tot circulă și Trump și oamenii săi au vorbit de o soluție de încetare a focului, dar ca să funcționeze, Ucraina trebuie să aibă siguranță, nu poate să fie doar o pauză în timp ce se regrupează Rusia și plănuiește următoarea invazie. Nu e ușor, dar e posibil și e în interesul întregii Europe și al României. Să ne asigurăm că Ucraina e securizată și Putin nu-și va reface imperiul.
Radu Tudor, Jurnalist Antena 3 CNN: Sunteți pesimist sau optimist cu privire la ce va face noua administrație Trump pentru siguranța Europei și pentru a-i opri pe ruși de la a invada sau cuceri Ucraina?
Daniel Fried: Pentru această administrație în formare vedem mai degrabă semne pozitive. Trump a spus foarte clar că se așteaptă că europenii, nu doar românii, Franța și Germania, să facă mai mult pentru propria apărare. Cred că are dreptate, România face foarte mult, deci solicitarea nu e pentru România sau Polonia. Trump va împinge europenii să facă mai mult. În același timp, a vorbit și despre sprijin pentru Ucraina, s-a întâlnit cu Zelenski la Paris iar trimisul său special a vorbit despre pace prin putere, nu prin predare. Alegerile pe care trebuie să le facă sunt în fața noastră dar mă simt mai bine decât acum trei luni.
Radu Tudor, Jurnalist Antena 3 CNN: Credeți că ar trebui să avem o atitudine diferită față de Rusia? Sunteți de departe unul dintre cei mai buni ambasadori și diplomați dintre cei pe care i-am întâlnit. Credeți că ar trebui să facem mai mult în Europa? Noi vorbim aici, la 300 km distanță, se aud bombele care cad în Ucraina.
Daniel Fried: Timp de foarte mulți ani, România a tot avertizat SUA cu privire la intențiile Rusiei și ați avut dreptate. Or, argumentul invocat încă din anii 90 de România a fost că trebuie să deschideți porțile NATO pentru că rușii vor restaurarea imperiului. De data asta, americanii au ascultat, România e în NATO, în UE și acum și în spațiul Schengen. Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa, de experiența țării care cunoaște cel mai bine Rusia. Noi, americanii nu putem singuri, avem nevoie de sfatul unei țări care înțelege prea bine ce înseamnă această dorință de imperialism a Rusiei. România înțelege și face deja foarte multe pentru Ucraina și trebuie să ne ajutăm reciproc ca să putem opri războiul lui Putin, să stabilizăm Ucraina și apoi să lucrăm împreună astfel încât să putem să ne și folosim de ceea ce ați învățat în ultimii 35 de ani.
Radu Tudor, Jurnalist Antena 3 CNN: Dacă președintele Trump vă sună în ianuarie și vă cere un sfat să ajungem la pace, ce l-ați sfătui?
Daniel Fried: I-aș spune – Domnule președinte, pacea e indivizibilă. Securitatea trebuie conferită tuturor. Ucraina trebuie să fie securizată. Poate Ucraina nu-și va putea recupera teritoriile imediat, însă haideți nici să nu declarăm că au fost cucerite. Haideți să nu acceptăm cererile lui Putin, să lăsăm Ucraina să se reconstruiască, să o integrăm în NATO pentru că astfel vor fi eliminate dorințele imperialiste ale lui Putin. Pacea prin putere e o idee bună, dar nu pace prin predare.
Trebuie să ajutăm Ucraina, dar și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue și împreună să lucrăm ca aliați. Putin se bazează pe punctele noastre slabe. Tot acționează în Europa prin dezinformare și sabotaj. Am auzit, desigur, de aceste suspiciuni din România recente și să știți că nu s-a întâmplat doar în România. Și în Germania, public, s-a indicat că acest sabotaj există, inclusiv de serviciile de informații. Rusia e o amenințare, eu nu sunt anti-rus, sunt anti-Imperiul Rus. Îmi doresc ca Rusia să fie o țară normală în interiorul granițelor sale, nu un imperiu extins în granițele celorlalți.