Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era și fetița lor de 2 ani. Femeia avea ordin de protecție

Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era și fetița lor de 2 ani. Femeia avea ordin de protecție

N.B.
2 minute de citit Publicat la 15:44 13 Dec 2024 Modificat la 15:59 13 Dec 2024
Un barbat la bustul gol cu manusi de box in maini
Din primele cercetări românul, aflat la volanul vehiculului, s-a certat cu femeia şi a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuţit. Sursa foto: captura facebook

Un român în vârstă de 40 de ani a fost arestat la Palma de Mallorca în Spania fiind acuzat că şi-a ucis partenera cu mai multe lovituri de cuţit.

Totul s-a petrecut în maşină, unde cei doi foşti parteneri se aflau împreună cu fetiţa lor în vârstă de doi ani, în timp ce sora ei în vârstă de 8 ani se afla la şcoală. Din primele cercetări românul, aflat la volanul vehiculului, s-a certat cu femeia şi a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuţit. În acelaşi timp maşina a lovit alt autovehicul aflat la semafor, al cărui şofer a fost rănit. Iniţial agresorul a fugit de la faţa locului, dar a fost prins la scurt timp după. 

Crima a avut loc pe o stradă intens circulată din Palma de Mallorca acolo unde se pare că bărbatul a atras-o pe victimă într-o capcană. Deşi pe numele românului exista un ordin de protecţie şi acesta purta o brăţară electronică, totuşi alarma nu s-a declanşat când s-a apropiat de parteneră.

Din primele cercetări, anchetatorii au descoperit că bărbatul îi spusese femeii că are de gând să se mute în Tenerife şi că vrea doar să îşi ia rămas bun, astfel a convins-o să se întâlnească cu el fără dispozitivul de alarmare a poliţiei, ba mai mult să o aducă şi pe fiica lor în vârstă de doi ani, care a asistat la crimă.

Fetiţa a fost rănită în accidentul de maşină care a urmat faptei, dar se află în stare stabilă şi a fost externată din spital. Polițiștii spanioli au găsit cuțitul cu care a fost omorâtă femeia la aproape 48 de ore de când a avut loc crima, asta pentru că bărbatul l-ar fi aruncat foarte aproape de locul faptei.

În plus anchetatorii au şi o filmare cu românul care fuge şi încearcă să îşi scoată hainele de pe el în timp ce oamenii îl somează să se oprească. Românul se află arestat în Spania în acest moment şi urmează să apară în faţa unui judecător.

Presa spaniolă susţine că poliţia cercetează dacă românul avea deja cuţitul asupra sa când s-a întâlnit cu victima pentru că acest detaliu ar putea face diferenţa pentru încadrarea juridică între crimă cu premeditare sau omor. Românul se pare că avea mai multe antecedente penale ca hoţ de buzunare şi că ar fi fost eliberat din închisoare în urmă cu câteva luni, după ce, în toamna anului 2022, bătuse cu brutalitate portarul unui imobil, împreună cu alţi complici.

Peste o sută de oameni s-au adunat în Plaza España din Palma pentru a protesta împotriva violenţei asupra femeilor, iar sloganul lor a fost "Să oprim terorismul sexist". Comunitatea din zonă este în stare de şoc, cere măsuri ferme pentru un sistem de protecţie mai eficient şi reclamă lipsa de coordonare între serviciile care se ocupă de tratarea cazurilor legate de flagelul violenței sexiste.

 

×
x close