În zorii zilei de 14 septembrie 2019, Eleanor Paice s-a trezit brusc la sunetul sticlei sparte. Locuind într-un apartament pentru angajați deasupra Blenheim Palace, era obișnuită cu zgomote ciudate. Dar când alarmele de incendiu au început să urle, a știut că ceva era în neregulă, scrie BBC.
S-a grăbit să iasă spre curtea principală, fără să știe că alerga direct în mijlocul ultimelor momente ale unui jaf spectaculos.
Cinci bărbați au spart palatul, au smuls o toaletă de aur masiv, în valoare de 4,8 milioane de lire sterline, și au fugit cu un Volkswagen Golf furat.
Un jaf rapid și îndrăzneț
Toaleta, intitulată America, fusese expusă doar de două zile în această reședință somptuoasă din secolul al XVIII-lea, fiind parte a unei expoziții semnate de artistul conceptual italian Maurizio Cattelan.
Acum, la mai bine de cinci ani de la incident, trei bărbați au fost condamnați pentru implicarea în jaf.
James Sheen, 40 de ani, din Oxford, a pledat vinovat pentru furt și spălare de bani în 2024, iar Michael Jones, 39 de ani, tot din Oxford, a fost găsit vinovat de furt de către Curtea Coroanei din Oxford.
Fred Doe, 36 de ani, din Windsor, a fost condamnat pentru conspirație la spălarea banilor, în timp ce Bora Guccuk, 41 de ani, din vestul Londrei, a fost achitat de aceeași acuzație.
A fost o crimă care a fascinat iubitorii de artă, a încântat presa și a inspirat nenumărate jocuri de cuvinte legate de toalete.
Totul a durat doar cinci minute
Cu o seară înainte, directorul executiv al Blenheim, Dominic Hare, participa la petrecerea de deschidere a expoziției, un eveniment strălucitor găzduit de însuși Cattelan.
Era pentru prima dată când America era expusă în afara New York-ului, iar prezența sa stârnea curiozitate.
Hare își amintește că a părăsit discret petrecerea, sperând să testeze el însuși toaleta complet funcțională. Dar, văzând că trebuie să stea la coadă, și-a spus: „Nu-i nimic, mă întorc mâine să o văd.”
Câteva ore mai târziu, colega sa, Eleanor Paice, asista la ultimele momente ale jafului: opera de artă de 98 kg era îndesată în portbagajul unei mașini.
„Era doar un haos de umbre și mișcare rapidă. Am văzut cum s-au urcat în mașină… și apoi au demarat în trombă,” își amintește ea.
Din momentul în care hoții au pătruns în palat până când au ieșit, totul a durat doar cinci minute. Poliția a sosit la scurt timp după, dar abia când angajații au început să inspecteze palatul au realizat ce fusese furat.
„Atunci am simțit cum mi se strânge stomacul,” spune Paice.
Curând, telefonul directorului executiv începu să sune insistent: „Dom, ne-au lovit.”
În primele secunde, Hare a crezut că visează, dar s-a grăbit spre palat. Inițial, s-a simțit ușurat că nimeni nu fusese rănit. Apoi, a fost cuprins de oroare la vederea scenei: o baie devastată, inundată, complet distrusă.
„Dacă toaleta de aur arăta anterior perfectă, grandioasă, neatinsă, ceea ce am găsit era exact opusul. Totul era vandalizat, zdrobit. Acesta este un palat. Palatele nu sunt vandalizate,” a spus Hare.
Când palatul s-a redeschis a doua zi, furtul a fost marcat cu o doză de dramatism.
Angajații au refăcut scena, întinzând din nou banda poliției peste cabina distrusă, la doar câțiva metri de locul unde se născuse Sir Winston Churchill. Totul a devenit parte a expoziției lui Cattelan – doar că acum, fără toaletă.
„Eram furios, dar mi-am dat seama că acest incident ar putea atrage și mai mulți vizitatori,” recunoaște Hare.
Și a avut dreptate. În zilele următoare, palatul a fost „asediat” de curioși.
„Oamenii erau mai interesați să vadă de unde fusese furată toaleta de aur decât toaleta în sine,” spune Paice.
Securitatea „a eșuat lamentabil”
Deși umorul publicului și al presei a fost evident, personalul palatului a rămas profund afectat de jaf. Paice spune că Blenheim, pe care îl considera un loc sigur, „nu a mai fost la fel pentru mult timp.”
„A existat mereu o stare de neliniște. Dacă a fost posibil așa ceva, orice era posibil,” mărturisește ea.
Hare a descris hoții drept „cei mai periculoși oameni care au pus vreodată piciorul la Blenheim Palace.”
Christopher Marinello, un avocat specializat în recuperarea operelor de artă, a fost angajat de asiguratori pentru a investiga cazul. Din perspectiva sa, securitatea palatului „a eșuat lamentabil.”
Toaleta din aur de 18 carate nu fusese considerată un risc de securitate
Cu o lună înainte de furt, Edward Spencer-Churchill, fondatorul Blenheim Art Foundation, declarase pentru Sunday Times: „Nu va fi cel mai ușor lucru de furat. În primul rând, este racordată la instalația sanitară și, în al doilea rând, un hoț nu va ști cine a folosit-o ultima dată sau ce a mâncat. Așa că nu, nu intenționez să o păzesc.”
Hare admite că alte opere din expoziție păreau mai controversate și mai susceptibile de a fi vandalizate – o statuie a unui papă lovit de un meteorit, steaguri ale Marii Britanii pe care vizitatorii călcau și o sculptură reprezentându-l pe Adolf Hitler în rugăciune.
Realitatea că toaleta valora 2,8 milioane de lire sterline doar prin aurul din care era făcută a fost eclipsată de statutul său de „obiect de artă excentric.”
În timpul nopții, cabina în care se afla nu era păzită și nici monitorizată de CCTV. Hoții au exploatat și alte vulnerabilități: nu existau patrule de securitate, iar porțile erau ușor de forțat.
Chiar și după jaf, personalul nu a realizat imediat că ținta fusese toaleta.
„Pentru o fracțiune de secundă, m-am gândit că poate veniseră după șuvița de păr din copilărie a lui Churchill, expusă în palat,” își amintește Paice.
„Nu mai suntem vulnerabili”
În săptămânile ce au urmat, Hare s-a mobilizat rapid pentru a consolida securitatea.
„A fost responsabilitatea mea. Eu am făcut ca Blenheim să fie vulnerabil. Și nu mai suntem vulnerabili,” declară el.
Palatul a implementat îmbunătățiri semnificative în securitate, iar cazul a fost un semnal de alarmă pentru alte reședințe istorice.
Aurul furat nu a fost niciodată recuperat, dar povestea jafului va rămâne o notă de subsol memorabilă în istoria unuia dintre cele mai faimoase palate britanice.
