Într-un studiu efectuat pe 820 de adolescenţi cu vârste între 14 şi 17 ani, aproape 75% dintre băieţi au recunoscut că s-au masturbat, în timp ce mai puţin de jumătate dintre fete au spus că au recurs la astfel de plăceri.
Cercetătorii americani au aflat însă şi că 86% dintre băieţii care au spus că s-au masturbat în ultimul an au folosit prezervativul atunci când au întreţinut relaţii sexuale, în timp ce doar 44 de procente dintre cei care nu s-au masturbat s-au protejat înainte de a face sex.
Deşi masturbarea nu înseamnă că un adolescent va apela automat şi la practicile de protejare, studiul arată cel puţin că există o legătură strânsă între cele două comportamente.
În plus, tinerii care au spus că s-au masturbat au fost mai predispuşi faţă de ceilalţi la a întreţine relaţii sexuale, informează Huffington Post.
Conform Academiei Americane de Pediatrie, onania este o etapă normală în dezvoltarea tinerilor, care îşi descoperă astfel trupul.