
Economistul Mircea Coșea îi îndeamnă pe români să înceapă să pună bani deoparte, deoarece urmează vremuri grele. Profesorul a explicat la Antena 3 CNN că în România devenit tot mai greu să faci economii, în condițiile în care mare parte din bani se duc pe mâncare și utilități, dar totuși i-a sfătuit pe oameni să amâne ce poate fi amânat sau să renunțe la micile răsfățuri ca să aibă o rezervă de bani în casă. În același timp, Mircea Coșea i-a avertizat pe guvernanți că trebuie să facă planuri pentru „cele mai rele scenarii” și să asigure siguranța alimentară, energetică și medicală a românilor în orice situație.
Economistul Mircea Coșea a apreciat că atât în România, cât și în afara țării, viitorul economic este lipsit de previzibilitate. Astfel, el spune că trebuie să ne pregătim pentru cele mai negre scenarii.
„Sunt multe pericole în această perioadă pentru că nu știm ce se va întâmpla. Deci orice fel de bună chibzuială ca să zic așa înseamnă o bună informare despre viitor. Acum ne aflăm în situația în care nu știm ce ne așteaptă, nici din interiorul țării, nici din exteriorul țării, toate sunt lipiste de previzibilitate, deci foarte mare grijă cu ceea ce facem. Sigur că ar trebui să avem o rezervă în casă, sigur că ar trebui să avem bani puși deoparte pentru orice ar putea interveni, începând de la o boală care ar putea să apară subit la piererea locului de muncă, se închid destul de multe întreprinderi, unități de producție, probleme care țin de educația copilului șamd”, a spus economistul.
Totuși, Mircea Coșea a arătat că este dificil să facem economii, în condițiile în care prețurile au crescut fulminant, în timp ce salariile au rămas la fel. Datele oficiale ne arată o inflație de 44% în ultimii 5 ani, iar tot ceea ce punem în coș acum ne costă mai mult: de la alimente de bază și produse de igienă, până la detergenți și îmbrăcăminte. Dincolo de statistici, unele produse au înregistrat creșteri mari de prețuri. O monitorizare Antena 3 CNN ne arată că unele legume aproape și-au dublat prețul, iar carnea este și ea mai scumpă cu 30%.
„Dar e foarte greu, din ce în ce mai greu ca oamenii să pună bani deoparte pentru că cea mai mare parte a bugetelor de familie se consumă azi pe mâncare și pe utilități. Ultimele date statistice arată o creștere importantă a unor prețuri la alimentele de bază și mai ales la utilități, ceea ce înseamnă că oamenii pentru a avea un trai la nvel european cheltuiesc din ce în ce mai mult. E greu să pui bani deoparte, dar efortul trebuie făcut. Sfatul meu este să existe o reducere a cheltuielilor care în acest moment par a fi neesențiale, anumite călătorii, investiții, bunuri casnice, care mai pot fi amânate, pentru că nu știm ce ne așteaptă, sunt vremuri foarte, foarte grele care bat la ușă”, a avertizat doctorul în Economie.
Mircea Coșea a atras atenția că măsurile individuale luate de fiecare cetățean, trebuie dublate de măsuri luate de Guvern.
„Guvernanții trebuie să fie foarte atenți în sensul în care trebuie să pregătească țara pentru ce e mai rău. Avem nevoie de trei elemente importante: siguranță alimentară, siguranță energetică și siguranța medicală, pentru că lucrurile astea depinde foarte mult de ce se va întâmpla în următorii ani. Toată lumea se pregătește de război, dar dacă nu va fi război oricum va fi foarte greu, ori noi depindem de importuri în mare măsură, mâncăm 70% din import, trebuie să există eforturi petru punerea în valoare a prorpiilor resurse și pregătiri pentru ce se poate întâmpla, lucruri la cer nu ne-am gândit până acum, dar care ar putea veni peste noi ca o urgie”, a conchis Mircea Coșea la Antena 3 CNN.
Deocamdată, un lucru e cert: urmează o creştere accelerată de preţuri până de Paşte. Preţurile alimentelor, conform sondajului INS, ar putea creşte cu o medie de 35%, creştere nejustificată, spun economiştii, dar cu siguranţă nu vom scăpa. Aceste majorări de preţuri se vor adăuga la cele deja mari, pentru că mai multe produse s-au scumpit în ultima perioadă, de exemplu, margarina - cu aproape 20%.