Compania americană Amazon analizează opțiunea de a închide o parte din operațiunile AI din România, măsura urmând să afecteze 400 de angajați ai subsidiarei locale, care vor fi concediați de la 1 ianuarie 2025.
"După o analiză atentă, am anunțat că analizăm opțiunea de a închide operațiunile AGI (Artificial General Intelligence - n.r.) Data Services din România. Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției", a transmis Amazon consultantului de business Doru Șupeală, potrivit profit.ro.
Gigantul american Amazon, cel mai puternic retailer online din lume, este prezent pe piața din România de aproape 20 ani.
Amazon deține în România mai multe companii, respectiv Amazon Development Center România, care a avut un număr mediu de angajați de 3.770 în 2023, Amazon Data Services Romania - zero angajați, Amazon Kuiper Services Europe SARL Luxemburg Sucursala București (companie înființată în 2024, nu există date publice cu privire la numărul de angajați), Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București - 19 angajați în 2023, Amazon MLS Romania - 486 angajați în 2023.