Într-o singură lună, carburanţii s-au scumpit de opt ori! Îngrijorator este că scumpirea carburanților va genera creşteri de preţuri şi în alte sectoare.
În luna noiembrie, carburanţii s-au scumpit de 8 ori. Așa se face că atât benzina cât și motorina au trecut de pragul de 7 lei. Cel mai mult s-a scumpit motorina care a avut o creștere de aproape 20 de bani pe litru în mai puțin de 3 săptămâni. Astfel acum litrul de motorină costă 7 lei și 27 de bani, iar benzina a ajuns la 7 lei și 6 bani.
Însă creșterile de preț le simțim atunci când facem plinul. De exemplu, la un plin de 50 de litri, șoferii care alimentează cu motorină plătesc cu 8 lei mai mult decât în urmă cu 3 săptămâni, mai exact 363 de lei, în timp ce șoferii care au mașinile pe benzină scot din buzunar 353 de lei.
Și chiar dacă benzina este mai ieftină decât motorina, dacă este să comparăm cu aceeași perioadă a anului trecut, ei bine vedem că litrul s-a scumpit cu 40 de bani, ceea ce înseamnă că și plinul este mai scump cu 20 de lei acum.
Există totuși și județe în care benzina încă se mai găsește la 7 lei litru, cum ar fi Botoșani, Timiș, Dâmbivița și Iași, însă motorina peste tot este peste 7 lei litru.
Dacă este să ne comparăm cu alte țări vecine, ei bine vedem că la bulgari în continuare sunt prețurile mult mai mici. Litrul de bezină la bulgari este de 6,3 lei, la fel și cel de motorină. Așa se face că plinul la ei este cu 40 de lei mai ieftin decât la noi, cel de motorină, iar cel de benzină cu 38 de lei.
Și la vecinii din republica Moldova prețurile sunt mai mici. Acolo litrul de motorină costă 5,3 lei iar cel de benzină 6 lei. Astfel litrul de motorină este cu 2 lei mai ieftin la ei, ceea ce face ca un plin la mașină să fie cu 90 de lei mai ieftin. Aceste creșteri sunt puse pe seama scumpirii barilului de petrol, iar analiștii se așteaptă ca în continuare, prețurile de la pompă să fie din ce în ce mai mari.