Europarlamentarul român Ștefan Mușoiu a fost invitatul Sabinei Iosub la emisiunea Be EU de sâmbătă. Acesta a vorbit despre obiectivele sale în Parlamentul European, care includ proiectele de infrastructură și modernizarea mijloacelor de transport.
„Sunt pentru prima dată în emisiunea dumneavoastră, așa că pentru mine este onoare și un privilegiu să fiu astăzi aici să transmit câteva gânduri și lucruri pe care le desfășor în cele două comisii: cea de transport și turism durabil și Comisia de comerț internațional.
Dacă ne referim strict la MOBI, la Comisia de Transport și Turism Durabil, evident că vorbim de mai multă mobilitate rurală, urbană, mobilitate feroviară, maritimă, fluvială și nu în ultimul rând mobilitate militară. Bineînțeles, făcând parte și din Comisia de Comerț Internațional, aceste două domenii se întrepătrund oarecum și se potențează pe alocuri. Așadar, că aportul pe care îl pot avea eu, ca și reprezentant al României în Parlamentul European, poate duce la mai o mai bună stare socială și economică a României, din perspectiva creșterii potențialului transportului și turismului din România.
Bineînțeles că se vorbește de o conectivitate fără frontiere. Da, avem nevoie de acest lucru și trebuie aduse îmbunătățiri inclusiv pe liniile de transport feroviar, trecerea de la conectivitatea mecanică la cea automată, pentru că este nevoie inclusiv de îmbunătățire a acestui serviciu de transporturi. Vorbim și de programul care presupune optimizarea timpilor de transport și la fel, mai puțină poluare și timpi reduși pentru transportul pasagerilor și, bineînțeles, costuri reduse.
Aici vorbim nu numai de conectivitate între România și celelalte state membre ale Uniuni Uniunii Europene, dar și între România și Ucraina și Republica Moldova. Pentru că România joacă un rol important în economia geopolitică a Uniunii Europene din est. Și există la acest moment toate premizele ca acest lucru să se întâmple într-un ritm mult mai accelerat.
Avem un comisar care s-a declarat de origine vlahă și care manifestă afinități față de România și avem colegi în Parlamentul European care au, cu toate că facem parte din partide diferite, același obiectiv: dezvoltarea infrastructurii de transport în România, care asigură mai multă mobilitate pentru oameni, mai multe drepturi pentru lucrători și mai multe drepturi pentru pasageri. Că avem nevoie de un respect pe mai mare pentru fiecare pasager din România.
Vă dau un singur exemplu care la care am fost martor venind cu trenul de la Strasburg la Paris, a avut o întârziere trenul de aproximativ 35min. În secunda în care trenul a ajuns, am primit un SMS pe telefon prin care am fost informat că își cer scuze pentru întârziere și mi se pot returna 50 euro, sau să folosesc un voucher pentru următorul transport, ceea ce asta pentru mine a semnat un respect extraordinar pentru călător.
Acest lucru vreau să se întâmple și în România și se dorește să se întâmple acest lucru în România. Însă avem nevoie de, evident, modernizarea continuă a acestei infrastructuri feroviare, care în opinia mea, reprezintă cel mai eficient mijloc de transport pentru România și la nivel european, fiind cel mai puțin poluant.”, a declarat Ștefan Mușoiu, la Antena 3 CNN.