Un
tânăr este dat dispărut după ce a fost luat de o viitură
produsă aseară în judeţul Neamţ. Inundaţiile au afectat 5
comune din acest judeţ. Precipitaţiile au depăşit 86 de litri pe
metrul pătrat, iar viitura a măsurat pe alocuri 4 metri. În
comuna Grinţieş, aproape 400 case au rămas izolate după ce
viiturile au rupt două poduri din beton şi 30 de podeţe. În
comuna Farcaşa, Drumul Naţional 17B a fost blocat în această
noapte din cauza aluviunilor aduse de torenţi. Comuna Hangu a rămas
parţial fără energie electrică după ce vântul puternic şi
ploaia torenţială au afectat 4 posturi de transformare. Echipe ale
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Sistemului de
Gospodărire a Apelor şi E-ON Electrica se află în zonele
calamitate.
Antena 3