Conform acelei decizii, autoritatea de reglementare ARBAC urma să constate încălcările contractului făcute de Apa Nova şi să îl informeze pe primar. Acesta trebuia să încaseze amenzile. ARBAC a dat amenzi după amenzi, însă degeaba. Ele nu au fost aplicate de Videanu. Spre exemplu, în februarie 2006, ARBAC a comunicat primarului că a decis sanctionarea Apa Nova cu 1,5 milioane euro pentru neîndeplinirea îndatoririlor faţă de bucureşteni. Bani pe care Videanu nici nu a încercat să îi încaseze.
Ziariştii de la ?Gândul? precizează că ARBAC a amendat Apa Nova din nou, în ianuarie 2007. De data aceasta cu 3,5 milioane de euro. Au existat reacţii în presă şi, de abia acum, Primăria Capitalei a deschis un cont special de încasări în care Apa Nova poate trimite banii.