Avocaţii
preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor,
au obţinut suspendarea executării decretului prezidenţial de
retragere a ordinului Steaua României. Avocatul Verginia
Vedinaş a declarat că decizia Curţii de Apel Bucureşti constituie
?o victorie extraordinară?. ?Noi am cerut, aşa cum prevede
legea, ca preşedintele să revoce decretul?, a mai spus ea. Ca
urmare a deciziei Curţii, executarea decretului preşedintelui
Traian Băsescu a fost suspendată, până la pronunţarea
instanţei de fond.
Consiliul
de Onoare al Ordinului Naţional ?Steaua României? i-a
cerut lui Corneliu Vadim Tudor, în urma unei sesizări
formulate de Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Gabriel Liiceanu, Andrei
Oişteanu şi Stelian Tănase, să prezinte scuze celorlalţi
deţinători ai ordinului ?pentru comportamentul nedemn? care a
culminat cu cel din şedinţa Parlamentului în care şeful
statului a condamnat comunismul.
Corneliu
Vadim Tudor a refuzat, însă, fapt pentru care preşedintele
Traian Băsescu i-a retras, printr-un decret prezidenţial, Ordinul
Naţional ?Steaua României? în grad de Cavaler
liderului PRM, în 28 mai. Ordinul fusese primit de Vadim Tudor
de la Ion Iliescu, în decembrie 2004.
Rompres