Acum 30 de ani, satul Geamăna reprezenta ceva pe hartă. Localnicii, puţinii care au mai rămas spun că i se zicea Perla Ardealului. Erau 480 de case, care acum sunt acoperite de apă. În sat au mai rămas acum câteva case. Pe dealuri. Nu sunt mai mult de 15 familii. Blestemul sterilului şi al apei roşii.
Oameni sunt amâriţi, mulţi bătrâni. Nu pot fugi din calea sterilului care le-a înghiţit vieţile. N-au bani să-şi cumpere alte case. Din 150 de lei noi, familia lui Ioan Holhorea abia are cu ce cumpăra medicamente. Bărbatul e paralizat în pat de 5 ani, soţia nu lucrează şi au trei copii. Acum 30 de ani casa lor era ultima din sat, pe vârful dealului. Acum sterilul le-a ajuns în curte.
De ani buni se plâng la autorităţile locale şi fac memorii la Bucureşti. În zadar. Sunt plini de promisiuni ca de steril. Pentru "boierii de la Capitală" ei nu există. Pot să moară liniştiţi. Şi să se îngroape în steril. Nici cimitir şi nici biserică nu mai au.
Familiile care locuiesc pe dealuri de o parte şi de cealaltă a barajului, care opreşte sutele de tone de steril, se roagă zilnic pentru o minune. Rând pe rând bătrânii mor, iar cei mai în putere se mută pe la rude. Casele părăsite se prăbuşeşc în apa roşie de cupru.
Drama moţilor din Geamăna a început în anii 80. Atunci, Ceauşescu i-a obligat să plece. Au fost strămutaţi cu forţa. Aproape un sat întreg.
Observator
