Antena 3 CNN Actualitate Un polițist de doar 22 de ani s-a împușcat în cap, în această dimineață, în timp ce se îndrepta spre o secție de votare

Un polițist de doar 22 de ani s-a împușcat în cap, în această dimineață, în timp ce se îndrepta spre o secție de votare

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:04 24 Noi 2024 Modificat la 10:22 24 Noi 2024
ambulanta cu numarul 112
Polițistul a fost găsit inconștient în autoturismul personal. FOTO: Facebook/ SMURD

Un tânăr de doar 22 de ani, polițist în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, s-a împușcat în cap, în această dimineață. Agentul se îndrepta spre o secție de votare unde urma să schimbe un coleg.

”În dimineața zilei de 24 noiembrie, un polițist de frontieră a fost găsit în localitatea Frățești din județul Giurgiu, în autoturismul proprietate personală, cu o plagă împușcată în zona capului. 

Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu, de către Serviciul de Asistență Judiciară, inconștient, cu semne vitale.

Cercetările sunt efectuate de către Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Polițistul de frontieră era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din localitatea Frătești. Menționăm faptul că paza secției este asigurată în prezent de subofițerul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care trebuia schimbat de colegul de la SPF Giurgiu.

Polițistul de frontieră, în vârstă de 22 de ani, este absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea, promoție 2023, fiind încadrat la Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu la Compartimentul Ture Serviciu. 

De asemenea, colegul nostru nu este înregistrat în evidențe cu un comportament dezadaptiv sau cu vreo restricție privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare, fiind evaluat ultima data în cursul acestui an”, se arată în comunicatul poliției. 

×
x close