Adrian Pintea a murit vineri după-amiază, în ultima clipă fiindu-i alături soţia Lavinia şi bunii săi prieteni, actorii Adrian Titieni şi Mihai Constantin. Teatrul român a pierdut încă un mare nume. Adrian Pintea s-a stins din viaţă. Actorul a fost internat mai bine de o săptămână la terapie intensivă cu diagnosticul ciroză hepatică. Actorul, profesorul, poetul şi soţul Adrian Pintea, nu mai este de vineri pe scena vieţii. Suferea de câţiva ani de ciroză hepatică însă în ultima săptămâna boala se agravase şi nu s-a înscris pe nicio listă pentru transplantul de ficat care l-ar fi putut salva. Aşa s-a dus unul dintre cei mai mari actori ai acestei ţări. A urcat pe scenele celor mai mari teatre şi a jucat în zeci de piese de teatru şi filme. Rolurile din "Hamlet", "Pădureanca", "Un bulgăre de humă", "Nostradamus" sunt de neuitat. Şi cine oare, n-a auzit de Iancu Jianu.
Antena3.ro/vdt a realizat o prezentare unică a celui care a fost Adrian Pintea.
Actorul s-a născut în urmă cu 53 de ani, în judeţul Bihor, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie, din Capitală. Era actor la Teatrul Bulandra şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC).
Antena3.ro