Sâmbăta Mare este ziua în care creştinii se pregătesc pentru veghea din noaptea Învierii. Tot în această zi, copiii sunt duşi de părinţi şi bunici la biserică, pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Şi tot în Sâmbăta Mare se sacrifică mielul. În Sinaxar se spune că trupul lui Hristos a stat în mormânt întreaga zi, iar tradiţia bisericească spune că, în Sâmbăta Mare, Iisus Hristos a coborat cu sufletul în iad, pentru a-i mântui pe drepţii Vechiului Testament.
În tradiţia populară se spune că învierea lui Iisus Hristos semnifică înfrângerea morţii şi triumful vieţii. După lăsarea serii, ortodocşii merg la biserică pentru slujba Învierii, la care credincioşii vor primi lumina şi vestea că Hristos a Înviat! La catolici, Sâmbăta Mare este o zi care îndeamnă la veghe, aşa cum Fecioara Maria s-a rugat până la Înviere. Credincioşii se îmbracă în hainele de sărbătoare. Iar în timpul liturghiei aprind lumânări, apoi pleacă acasă cu lumânările încă aprinse, pentru a duce lumina şi în casele lor.
Tradiţii populare de Paşti la români
În tradiţia populară românească există o seamă de obiceiuri de Sfintele Paşti. În unele zone ale ţării, în ajunul Învierii se face un foc mare în curtea bisericii şi altele mai mici în curţile gospodarilor şi se veghează lângă ele, pentru că în această noapte se deschid cerurile şi Dumnezeu ascultă dorinţele creştinilor.
Când se apropie miezul nopţii din seara de Înviere, ţăranii, îndeosebi, se spală într-un lighean în care se află apă curată, un ou roşu, unul sau mai mulţi bani de argint sau de aur, precum şi un fir de busuioc. Apoi se îmbracă în haine noi, iau pasca pentru sfinţire, pleacă spre biserică şi iau parte la slujbă.
La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet. De asemenea, există credinţa că cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.
În a doua zi de Paşti, finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior. Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului care merge din casă în casă şi face urări de Paşti. De asemenea, flăcăii şi fetele se uită în fântână pentru ca să fie curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.
De Paşte, în Dâmboviţa are loc o manifestare unică în România: obiceiul cocoşului. Tradiţia din satul Fierbinţi, comuna Şelaru, vine din vechime. Există credinţa că fiecare familie care are un membru decedat fără lumânare aprinsă trebuie să ducă la biserică un cocoş alb, un coş cu 44 de pachete cu bunătăţi si o lumânare lungă de 2 metri. Lumânarea este special confecţionată de o femeie din partea locului, singura care stie meştesugul. După slujba de pomenire lumea înconjoară o dată biserica. Conform tradiţiei, după săvârşirea ritualului timp de 3 ani, decedatul va avea în sfârşit o lumină aprinsă.
Credincioşii spun că prezenţa cocoşului alb aminteşte de lepădarea Sfântului Petru de Iisus. Familiile celor dispăruţi taie lumânările în 44 de bucăti şi le împart. Abia după 3 ani de slujbe în Săptămâna Patimilor, cei decedaţi vor avea în sfârşit o lumânare aprinsa la cap.
Antena3.ro
