Şeful DNA, Daniel Morar, a cerut
acceptul pentru începerea urmăririi penale a miniştrilor
Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy în aşa-numitul dosar "Poşta",
invocând o ştire de televiziune şi un articol dintr-un ziar
central. Aşa reiese din scrisoarea trimisă Cotroceniului şi
prezentată de ?Jurnalul Naţional?. Ţinta dosarului ?Poşta?
este de fapt premierul Călin Popescu Tăriceanu. Asta susţin
ziariştii de la Jurnalul Naţional, care au descoperit că în
scrisoarea prin care cere avizul de urmărire penală împotriva
celor doi miniştri, DNA a strecurat o referire la premierul
Tăriceanu, care nu avea ce să caute în document. Procurorii
DNA îi acuză pe Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy că au avizat un
act normativ privind trecerea din patrimoniul public în cel
privat a unui imobil şi a terenului aferent aflate în
administrarea Companiei Naţionale Poşta Română.
Poşta
română a intrat în asociere cu două firme private
"Procema" şi "Comnord din Bucureşti",
înfiinţând firma Imopost Developments. Împreună
urmau să construiască un nou imobil, evaluat la aproximativ 35 de
milioane de dolari.
Terenul şi clădirea cu care Poşta a intrat în
afacere au fost subevaluate, susţin procurorii. Ziariştii remarcă
însă faptul că procurorii nu au ajuns la această concluzie
pe baza unei baza unei evaluări profesioniste, ci a unor anunţuri
imobiliare postate pe internet.
Scris cu majuscule, numele lui
Tăriceanu este menţionat în scrisoarea trimisă la Cotroceni
doar pentru că una dintre firmele asociate cu Poşta Română a
construit, în 2005, sediul reprezentanţei Citroen, remarcă
jurnaliştii. Tăriceanu a fost preşedintele firmei importatoare de
Citroen.
E posibil ca din dosarul "Poşta" să se
desprindă un nou dosar, care să-l vizeze direct pe premier.
Antena
3