Cel
de-al doilea pasaj rutier de pe DN1 din zona Băneasa a fost
inaugurat joi.
Premierul Tăriceanu, prezent la inaugurare, a declarat că speră ca acest pasaj să ajute la fluidizarea traficului. El a declarat că lucrările de infrastructură sunt dereglate de multe ori şi că va modifica legea achiziţiilor publice pentru a sparge monopolul de pe piaţa asfaltărilor. Traficul rutier din Bucureşti este blocat din cauza firmelor conduse de "regii asfaltului", protejate de Cotroceni, a spus premierul. Tăriceanu a subliniat că ministerul Transporturilor s-a ocupat de acest pasaj, ale căror lucrări s-au terminat cu 8 zile mai devreme.
Tăriceanu şi-a cerut scuze faţă de şoferii bucureşteni pentru traficul rutier din Capitală, deşi nu ocupă postul de primar general al municipiului Bucureşti. Videanu a declarat că acceptă scuzele premierului, ca un participant la trafic.
Lucrările pentru fluidizarea traficului în
această zonă au început în urmă cu doi ani. Proiectul
prevede realizarea a două pasaje rutiere, precum şi extinderea la
trei benzi pe sens a Drumului Naţional 1 pe tronsonul Bucureşti-
Ploieşti. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la peste 30
de milioane de euro. Primul pasaj a fost inaugurat la jumătatea
lunii august şi a costat aproape 5 milioane de euro. Perioada de
garanţie a celor două poduri este de doi ani.
TĂRICEANU: TRAFICUL RUTIER E BLOCAT DIN CAUZA FIRMELOR PROTEJATE DE COTROCENI
Antena3.ro