?În măsura în care vom păstra tot cele 100 de subiecte sau oricâte am pune pe site-ul ministerului, iar copiii vor şti ceea ce-i aşteaptă, nu vor face decât să rezolve acele subiecte exact şi să lase deoparte restul. Atunci pentru ce să mai avem programă sau examene??, s-a întrebat ministrul educaţiei.
El este de părere că această decizie a fost luată doar pentru a ?salva obrazul ministerului'?, care nu a reuşit să păstreze secretul subiectelor, încercând să rezolve ?un efect şi nu o cauzã?.
Ministrul a mai precizat că vrea sã găsească măsura prin care va putea asigura acest secret, chiar dacă va trebui sã izoleze profesorii care elaborează subiectele, astfel încât examenele naţionale de anul viitor să se desfãşoare sub semnul ?echităţii şi al siguranţei subiectelor?.
Ministrul educaţiei a adăugat că este adeptul tezelor cu subiect unic, ce urmează să fie extinse în viitor, acestea având rolul de a înlocui testele naţionale.
Rompres