Asupra studentului-poliţist, care se afla în practică pe litoral, a fost găsit un gram de cocaină, iar în bagajele sale, poliţiştii antidrog au găsit alte două pliculeţe conţinând un gram şi jumătate de cannabis. Probele biologice recoltate ulterior au confirmat că viitorul poliţist consumase substanţe stupefiante. Studentul este cercetat penal pentru deţinere de droguri şi riscă exmatricularea din Academia de Poliţie.