Antena 3 CNN Actualitate Social Vouchere de 15.000 de lei pentru români. Motivul pentru care pot primi această sumă

Vouchere de 15.000 de lei pentru români. Motivul pentru care pot primi această sumă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 06:00 02 Iul 2023 Modificat la 06:00 02 Iul 2023
vouchere de 15 000 de lei pentru romani motivul pentru care pot primi aceasta suma
Vouchere de 15.000 de lei pentru români. Motivul pentru care pot primi această sumă Sursa foto: Agerpres

Este vorba despre tratamentele și procedurile pentru părinții care își doresc copii, dar sunt infertili. Departe de a fi nou, programul menit să sporească natalitatea în România a fost extins în 2023. Până acum, doar familiile formate exclusiv din români sau româncele singure puteau solicita voucherele de 15.000 de lei.

În proiectul actualizat aflat în dezbatere publică la Ministerul Familiei, lista potențialilor beneficiari se extinde și la cuplurile formate dintr-un cetățean străin și unul român. Important este ca cel puțin o persoană să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România. Aceeași regulă se aplică și în cazul femeilor singure infertile, potrivit playtech.ro.

Citește și: Românii care vor primi 500 de lei în plus la salariu şi vouchere de vacanţă. E oficial!

Vouchere de 15.000 de lei pentru viitorii părinți din România

Programul pentru creșterea natalității vizează cuplurile și femeile infertile cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Afecțiunea trebuie constatată de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical, conform Avocatnet.ro.

Citește și: Informații de ultimă oră pentru românii cu credite! Cum închide indicele ROBOR la 3 luni luna iunie

Cei 15.000 de lei sunt oferiți sub forma a două vouchere, ambele pe suport de hârtie, înmânate în același timp, unul cu suma de 5000 de lei, bani pentru tratament medicamentos, iar al doilea de 10.000 de lei, bani pentru proceduri medicale speciale.

×
Etichete: vouchere romani
x close