Un biciclist de 58 de ani a murit după ce s-a ciocnit în mers de o motocicletă căreia nu i-a acordat prioritate, iar două persoane aflate de motocicletă au fost rănite grav.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat, joi, că accidentul a avut loc în localitatea Mocrea.
"Un bărbat de 58 de ani din Mocrea a condus o bicicletă pe o stradă laterală din localitate şi, ajungând în centrul localităţii, lângă Biserica Ortodoxă, a pătruns pe carosabil şi nu a acordat prioritate de trecere unui tânăr de 26 de ani care conducea o motocicletă din direcţia Tîrnova înspre Ineu", a precizat sursa citată.
În urma impactului, biciclistul a murit, iar conducătorul motocicletei şi o pasageră de 17 ani au fost grav răniţi, fiind transportaţi la spital.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere de culpă.