Prima vizită a lui Smiley a fost la grădinița nr 9 din Brașov, unde copiii l-au primit cu bucurie. Artistul i-a vizitat şi pe elevii cu cu dizabilități de la la Centrul Comunitar Integrat.
"A fost un rollercoaster de emoţii pentru că începutul a fost cu bucurie, voie bună, evident mi-am adus aminte şi cumva mă şi interesa subiectul grădiniţei pentru că şi eu o ducă pe fiica mea la grădiniţă, după care a fost cu amărăciune. Noroc că mai sunt câţiva oameni care îşi dedică, unii chiar viaţa, ca să ajute alţi oameni şi pentru care contează mai mult binele pe care îl fac altora prea binele pe care şi l-ar dori pentru ei.
Vizavi de treaba asta cu grădiniţa, cu centrul pentru refugiaţi, cred că UNICEF realmente face diferenţa în toate cazurile pe care le-am văzut astăzi aici şi nu numai astăzi pentru că ştie metodele prin care lucrurile astea au funcţionat şi în alte părţi. Şi dacă pot alţii, noi de ce nu am putea?", a declarat Smiley.
"Smiley este, de fapt, ambasador UNICEF şi cu siguranţă va putea să fie o portavoce pentru tot ceea ce înseamnă servicii sociale destinate copiilor cu nevoi speciale", a precizat Mariana Topoliceanu, director general DAS Braşov
Ultima oprire a fost la biblioteca din Braşov, acolo unde adolescenţii consilieri şi-au prezentat propunerile pentru autorităţile locale.
"Avem în mâini responsabilitatea acestui oraş, să îi avem la masa deciziilor şi pe tineri. Şi mai ales într-o structură organizată, într-o structură în care aceştia vin nu doar cu idei, dar şi cu propuneri concrete, despre cum am putea să le punem în practică", a explicat Flavia Boghiu, viceprimarul municipiului Braşov.
Proiectul pe care îl implementează UNICEF se adresează nu doar copiilor, ci și dascălilor care abordează o strategie care completează educația celor mici.