Agenţia Română de Salvare Vieţi Omenești pe Mare a fost dată în judecată de proprii angajați pentru că nu le protejează drepturile.
Scafandrii care intervin în operaţiuni de salvare pe mare au fost lăsaţi fără sporul de pericol, deşi acțiunile lor au loc în situaţii limită de viaţă şi de moarte, indiferent că e zi sau noapte sau indiferent cât este vremea.
Scafandrii care salvează vieţi, lăsaţi fără sporul de pericol
Lucian Boris, preşedintele sindicatului ARSVOM a explicat situaţia în care se află acum personalul care face apel la ministrul Transporturilor să ia urgent măsuri.
„Curtea de Conturi şi Cultură beneficiază de sporuri şi lucrează la birou. Personalul ARSVOM intervine în condiţii meteo indiferent de situaţie. Mai presus, în situaţia actuală se pot contamina cu COVID-19. La ora actuală nu primim sporuri de condiţii grele aşa cum a constatat Curtea de Conturi conform legii 153, deşi acea lege preconiza ca în 2020 să se mărească salariile cu 25%.
Scafandrii, mesaj pentru ministrul Transporturilor
În 2021 la fel şi se pare că şi în 2022 la fel se pare că nu vom beneficia de acea mărire de salarii. Semnalul nostru este pentru domnul ministrul al Transporturilor că această agenție funcționează în acest moment cu un deficit de personal deşi investiții s-au făcut. S-a investit în parcul de nave, s-au adus nave noi, dar personalul a rămas la nivelul anilor precedenți.
Ieri în jurul orei 9 am fost contactați pentru a interveni la nava tanc chimical. Tot personalul navei este contaminat cu COVID-19. Două persoane erau mai grav şi au fost preluate de navă de la bord cu personal de la ambulanță pe condiţii meteo nefavorabile", a explicat Lucian Boris, preşedintele sindicatului ARSVOM la emisiunea News Magazine de la Antena 3.