Salariul mediu net pe economie este de 3.365 de lei, fiind în scădere cu aproximativ 1%, comparativ cu luna ianuarie a acestui an, dar în creștere 5% în comparativ cu luna februarie a anului 2020.
Cei de la INS explică această scădere prin faptul că nu s-au mai acordat anumite bonusuri salariale așa cum s-a întâmplat la începutul anului.
Totodată, cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu național s-au înregistrat în sectorul activităților de servicii în tehnologia informației (8.047 lei). Cele mai mici câștiguri au fost înregistrate în domeniul HoReCa (1.747 lei).
"În luna februarie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", informează Institutul Național de Statistică.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net
S-au înregistrat după cum urmează:
- 26,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile anterioare;
- între 6,0% şi 10,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de servicii anexe extracţiei, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
- între 2,0% şi 5,0% în telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi aeriene, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, activităţi de poştă şi de curier.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net
Potrivit INS, au fost înregistrate după cum urmează:
- cu 53,6% în fabricarea produselor din tutun, cu 17,8% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 13,0% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi sume din alte fonduri;
- între 3,0% şi 6,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, alte activităţi extractive, activităţi de editare, tranzacţii imobiliare;
- între 1,0% şi 3,0% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), industria metalurgică,
- fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi de servicii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice
Veniturile în sectorul bugetar
După cum arată raporul Institutului Național de Statistică, în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-2,7%), respectiv în învăţământ (-0,3%).
Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,1%) comparativ cu luna precedentă.