Antena 3 CNN Actualitate Social Românii rămân fără o zi liberă în acest an

Românii rămân fără o zi liberă în acest an

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 08:37 22 Apr 2022 Modificat la 08:37 22 Apr 2022
zi libera
Sursa foto: pixabay.com

Astfel, cei care s-au imunizat începând cu ziua de 9 martie 2022 nu mai beneficiază o de zi liberă plătită, pentru că nu mai suntem în stare de alertă, potrivit avocatnet.ro

Prin legea 221/2021, din 29 iulie 2021, salariații care se vaccinau împotriva coronavirusului aveau dreptul de a cere angajatorului câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin efectuată. 

Prevederile Legii 221 au fost introduse în Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ care a stat la baza hotărârilor de Guvern privind introducerea și prelungirea stării de alertă. 

De când s-a terminat, însă, starea de alertă, românii care s-au vaccinat anti-COVID începând cu data de 9 martie 2022 nu mai pot beneficia de ziua liberă, după cum arată Inspecția Muncii.

"Potrivit art. 1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ”prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-10, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale”. 

Astfel, persoanele vaccinate după încheierea stării de alertă nu vor mai beneficia de acordarea, la cerere, a unei zile libere plătite", arată Inspecția Muncii.

Cei care s-au vaccinat în ultima zi de stare de alertă, adică în 8 martie 2022, încă mai pot solicita ziua liberă, dar pentru asta e nevoie ca: salariatul trebuie să cadă de acord cu angajatorul asupra zilei libere pe care să și-o ia pe baza unei cereri și a dovezii de vaccinare, iar liberul are ca termen limită de acordare trei ani de la data nașterii dreptului.

Totuși, românii mai pot primi o zi liberă de la angajator, dacă se autorecenzează.

O nouă zi liberă pentru români. Cum se face autorecenzarea, pas cu pas

Recensământul online al populaţiei şi locuinţelor a început pe 14 martie 2022, iar românii care completează formularul în sistem online primesc, la cerere, o zi liberă, plătită.

Angajatorii sunt obligați să le acorde salariaților o zi liberă, plătită, dacă aceştia arată cu au completat formularul online în prima etapă a recensământului populației.

În perioada 14 martie-15 mai, recensământul se va face online, iar cei care nu au acces la internet vor primi vizitele recenzorilor acasă, în perioada 16 mai-17 iulie.

Cum se face autorecenzarea

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în doi pași.

Primul pas este accesarea Platformei de autorecenzare și completarea formularului de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte.

Pasul doi - persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ.

La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul "Finalizare" și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie-15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).

Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

Informații privind desfășurarea RPL2021 pot fi găsite pe recensamantromania.ro.

Dovada pentru a primi o zi liberă

Persoanele se loghează cu Codul Numeric Personal (CNP), după care în cursul validării acesta este înlocuit cu un cod de 40 de caractere.

Salariaţii care vor alege să se autorecenzeze online vor primi o zi liberă suplimentară de la angajator. 

Dovada autorecenzării online se va realiza prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. 

Codul va fi generat automat de aplicaţia informatică pentru fiecare formular individual transmis către baza de recensământ.

"La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat", a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

 

×
x close