Românii nu vor mai plimba hârtii între instituțiile statului
Publicat acum 14 ore si 40 minute
Incidentul a avut loc pe strada Burorencii din municipiu. Salvatorii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și containerul multirisc.
Din primele informaţii, victima a fost acoperita în întregime de malul surpat.
Este vorba despre un bărbat de aproximativ 30 de ani, care efectua lucrări de canalizare.
Pompierii au reuşit să stabilească poziția victimei iar intervenţia în vederea degajării se face cu precauție din cauza solului instabil.
Acţiunea de salvare era în plină desfăşurare la ora publicării ştirii.