Antena 3 CNN Actualitate Social Proteste la Guvern, Cotroceni şi Parlament. Sindicaliştii din Sănătate merg cu "pluguşorul suferinţei" la Iohannis, Ciucă şi şefii Parlamentului

Proteste la Guvern, Cotroceni şi Parlament. Sindicaliştii din Sănătate merg cu "pluguşorul suferinţei" la Iohannis, Ciucă şi şefii Parlamentului

Silvian Trandafir
1 minut de citit Publicat la 11:24 28 Dec 2021 Modificat la 11:24 28 Dec 2021
pjimage (13)

Sindicalistii din Federația "Solidaritatea Sanitară" ies în stradă şi cer plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din Sănătate.

În cadrul acestei acțiuni vom "colinda" instituțiile esențiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul și Președinția, rostindu-le "Plugușorul suferinței lucrătorilor din sănătate" și urându-le înțelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniștilor din sănătate. "Colindul" va fi susținut de toate categoriile de lucrători din sănătate, "urăturile" acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din țară.

Mitingului național al lucrătorilor din sănătate include începând cu ora 10:30 un miting în Piața Victoriei, care va ajunge la ora 12:30 la Palatul Cotroceni şi va continua la Palatul Parlamentului.

Revendicările sindicaliştilor din Sănătate

Acțiunile de protest din cadrul Mitingului național al lucrătorilor din sănătate se desfăşoară pentru susținerea următoarelor revendicări ale Federației "Solidaritatea Sanitară":

- Acordare drepturilor salariale legitime:

a. Plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toți lucrătorii din sănătate;

b. Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază amintit anterior pentru toate categoriile de salariați și calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.

- Recunoașterea schimbului de tură ca timp de muncă și recunoașterea stagiului de cotizare suplimentar efectuat de profesioniștii din sănătate.

- Renegocierea părții privitoare la sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență și includerea în cadrul acestuia a tuturor strategiilor de acțiune prevăzute ca anexe la contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Federația "Solidaritatea Sanitară" precizează public că partea privitoare la sănătate din PNRR a fost elaborată de Guvernul anterior prin încălcarea obligațiilor, asumate de Ministerul Sănătăți, de includere în toate strategiile acestuia a celor convenite în cadrul contractului colectiv de muncă și prin încălcarea obligațiilor exprese ale Comisiei U.E. de a elabora PNRR cu consultarea partenerilor sociali. Strategiile de acțiune și procedurile prevăzute în cadrul Contractului colectiv de muncă la nivel de sector, a căror introducere în P.N.R.R. este solicitată de Federația "Solidaritatea Sanitară". 

 

×
x close