Antena 3 CNN Actualitate Social Doliu în lumea artelor. Un mare pictor român s-a stins din viață

Doliu în lumea artelor. Un mare pictor român s-a stins din viață

1 minut de citit Publicat la 20:15 02 Iun 2020 Modificat la 20:15 02 Iun 2020
o_1e9r0f8ainl1hbcd9i10fiqnng.jpg

Acesta a fost un  pictor și desenator român și a reprezentat o  personalitate marcantă a picturii românești și europene.

„Muzeul Național al Literaturii Române anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice, în seara zilei de 1 iunie 2020, a pictorului Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei românești și europene contemporane.

Vladimir Zamfirescu are lucrări în colecții particulare și în vestite muzee de artă din Franța, Anglia (Tate Gallery din Londra); Italia, Germania, Spania, Austria, Elveția, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia (Muzeul Pușkin), Iran, Turcia, Polonia, S.U.A. De asemenea,  are tablouri în colecții regale, în mari pinacoteci și în colecțiile unor șefi de stat din Norvegia, Danemarca, Italia, China, Bulgaria și chiar în Colecția Muzeului de Artă al Vaticanului. 

A primit de-a lungul timpului mai multe distincții și premii, dintre care amintim: 1971 – Premiul Trienalei Internaționale de la Sofia, 1980 – Bursa Academiei Regale Suedeze, 1982 – Bursa Academiei Italiene pentru Pictură, 1982 – Medalia Raffael a Academiei Caravaggio, Roma, 1982 – Premiul Juriului Uniunii Artiștilor Plastici din România, 2003 – Ordinul Național pentru Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2006 – titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă din Cluj, titlul de Profesor Honoris Causa al Universității de Artă din București, Premiul de excelență Nicolae Grigorescu a Uniunii Patronatului Român.

Opera sa a fost comentată și apreciată de importante personalități ale culturii române.”, se arată în comunicatul transmis de Muzeul Național al Literaturii Române.

×
x close