Loto 6/49 de duminică, 24 noiembrie: Report de 300.000 de euro la categoria I
Publicat acum 36 minute
Proiectul legislativ a fost iniţiat de PNL şi urmează să ajungă la preşeintele României pentru promulgare.
”Actul normativ adoptat azi , al cărui inițiator sunt, interzice pensia specială, dacă ești acuzat de fapte de corupție. Am făcut acel amendament de impozitare a pensiilor speciale și ne-am făcut mulți prieteni, dar așteptam decizia CCR.
Cei care sunt beneficiari ai pensiilor speciale să nu mai primească dacă sunt corupti și calcă pe bec. Cu siguranța vom vota proiectele. Este o zi importantă pentru PNL și Parlament”, spune Florin Roman, PNL.