Antena 3 CNN Actualitate Social Pe unde pot trece graniţa românii care merg în Bulgaria, Grecia sau Turcia după începerea lucrărilor la Podul Giurgiu-Ruse

Pe unde pot trece graniţa românii care merg în Bulgaria, Grecia sau Turcia după începerea lucrărilor la Podul Giurgiu-Ruse

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 08:00 13 Iul 2024 Modificat la 10:51 13 Iul 2024
pod giurgiu ruse
Lucrările la Podul Giurgiu-Ruse au început pe 10 iulie şi vor dura 730 de zile. Sursa foto: Agerpres

Lucrările la podul Giurgiu-Ruse au început pe 10 iulie şi vor dura 730 de zile, interval în care traficul rutier pe podul de peste Dunăre se va desfăşura cu restricţii, însă românii care vor să ajungă în Bulgaria, Grecia sau Turcia au la dispoziţie mai multe variante de trecere a frontierei pentru a evita aglomeraţia.

În sezonul estival aproximativ 1,5 milioane de români traversează podul Giurgiu-Ruse. Pe durata lucrărilor, circulația pe pod se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat, însă cel mai probabil timpii de aşteptare vor fi ridicaţi. În prima etapă, circulaţia va fi restricţionată pe banda de intrare în Bulgaria, iar apoi pe cea de intrare în România. 

Pentru a evita blocajele în trafic, românii care aleg să iasă din ţară către Bulgaria, Grecia sau Turcia pot alege să tranziteze unul dintre celelalte puncte de frontieră din sudul ţării.

Punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria din fiecare judeţ

Poliţia de Frontieră recomandă celor care urmează să treacă graniţa în Bulgaria să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei:

  • Puncte de trecere a frontierei în Bulgaria din Dolj: PTF Calafat și PTF Bechet (BAC);

  • Puncte de trecere a frontierei în Bulgaria din Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);

  • Punct de trecere a frontierei în Bulgaria din Călărași: PTF Călărași (BAC);

  • Puncte de trecere a frontierei în Bulgaria din Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.

Poţi vedea cât ai de aşteptat la fiecare punct de frontieră al României

Şoferii care vor să vadă timpul estimativ de aşteptare la fiecare punct de trecere a frontierei pot consulta aplicaţia Trafic Online de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, unde se afişează timpul mediu de aşteptare şi modul de funcţionare.

Sursa foto: Poliţia de Frontieră Română

Nivelul aglomeraţiei este marcat printr-un cod de culori: verde este echivalent cu un timp de aşteptare de 0-29 de minute, galben cu 30-59 de minute, roşu cu peste 59 de minute, iar albastru înseamnă că traficul în acel punct de trecere a frontierei este suspendat temporar.

Fiind perioada vacanţelor, graniţele de sud şi vest sunt cele mai aglomerate.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, aplicaţia prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp (calculată în funcție de valorile de trafic înregistrate la un moment dat, circumstanțele locale și tipul de control adoptat inclusiv de autoritățile vamale), iar valorile afișate pot suferi modificări în funcție de dinamica traficului și situaţia operativă înregistrată în punctul de trecere.

×
x close