Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriela Firea, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății

Gabriela Firea, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 15:15 07 Apr 2022 Modificat la 15:15 07 Apr 2022
pjimage (74)

De Ziua Mondială a Sănătăţii, Gabriela Firea aminteşte de performanţele şi profesionalismul cadrelor medicale din România, adresând felicitări celor ce lucrează în sistemul sanitar din ţara noastră.  

"Peste doar o săptămână, se împlinesc 4 ani de la PRIMUL transplant pulmonar realizat în România, de minunata echipă medicală de la Spitalul Sfânta Maria. Săptămâna trecută, s-a efectuat deja intervenția cu numărul 10! Merită felicitări, mai ales astăzi de Ziua Mondială a Sănătății! 

Sunt deja patru zile de când un barbat în vârstă de 62 a primit o nouă șansă la viață datorită echipe de medici condusă de profesorii Igor Tudorache și Narcis Copcă, doi chirurgi excepționali.

În ultimii doi ani, când alte spitale își închideau ușile din cauza Covid-19, la Spitalul Sfânta Maria centrul de transplant nu s-a închis: în 2020 s-au făcut un transplant pulmonar și 3 transplanturi de ficat, iar în 2021 - câte o intervenție din fiecare.", spune Gabriela Firea într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Familiei a amintit şi de cei peste 60 de medici cărora le-a acordat titlul de cetăţean de onoare pe când era Primar General al Bucureştiului.

"Cât am fost primar general, m-am luptat pentru ca românii să poată fi tratați acasă, la fel ca-n străinătate și am dovedit că se poate.  Am apreciat și recunoscut activitatea medicală a peste 60 de medici cărora, cu multă bucurie, le-am acordat titlul de cetățean de onoare al Capitalei - un minim gest de apreciere pentru muncă în slujba pacienților din partea primarului și a consilierilor generali.", a mai precizat Firea. 

"Vreau să felicit toate cadrele medicale din București și din toată țara pentru dedicarea de care dau dovadă. Ultimii doi ani au fost grei și cu sacrificii mari de toate părțile. Să ne ajute Dumnezeu să nu mai fie nevoie să trecem printr-o astfel de luptă pentru viață!", a concluzionat Gabriela Firea.

 

×
x close