De asemenea, mai mulţi protestatari sunt audiaţi de poliţişti şi ar putea fi reţinuţi şi ei.
Unul dintre bărbaţii care a ajuns în spatele gratiilor este agent vamal în Galaţi, are 50 ani, iar poliţiştii au găsit asupra lui o mască de gaze militară, un briceag, mai multe seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.
El este bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de ieri de la Parlament. El a fost reținut marți seara.
Primul reţinut a fost un bărbat de 23 de ani, care ar fi forțat ieri poarta Senatului și a fost identificat după analizarea imaginilor video.
Ministerul de Interne a anunţat că au fost identificate peste 160 de protestatari și s-au aplicat 58 de sancțiuni.
Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens.
Conform unui comunicat de marți seara, din verificările făcute de oamenii legii a reieșit că 14 persoane, din cadrul a șase organizații, autointitulate civice, respectiv un grup parlamentar, respectiv AUR, "s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice".
De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la protest și s-au dat 58 de amenzi, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea legii.
Protestatarii împotriva legii certificatului verde au spart cordonul de jandarmi şi au forţat intrarea în Parlament
Mulţimi de protestatari au intrat în curtea Palatului Parlamentului, marţi, după ce au înconjurat clădirea, ei protestând faţă de introducerea certificatului verde.
Printre protestatari sunt şi susținători AUR au intrat în curtea Palatului Parlamentului, după ce au spart cordonul de jadarmi.
Este vorba despre participanții la protestul anunțat de AUR față de introducerea certificatului verde și de impunerea restricțiilor COVID.
Bode anunță verificări la Jandarmerie: "Dacă dispozitivul era corect dimensionat, cum au intrat protestatarii în curte? Vor răspunde"
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că jandarmii de la poarta Senatului, forțată marți de protestatarii AUR, vor fi verificați pentru modul în care şi-au îndeplinit datoria.
"Suntem pregătiți. (...) Cu siguranță vom face verificări cu privire la modul în care jandarmii s-au achitat de sarcinile ce le reveneau în momentul în care protestatarii au intrat.
Dacă dispozitivul era corect dimensionat, cum au intrat protestatarii în curte? Vor răspunde. Din moment ce ar au putut intra în curte, mă gândesc că puteau acționa mai bine", a spus, marţi, ministrul de Interne, Lucian Bode.
El a precizat că au fost în jur de 300 de jandarmi în dispozitiv. "Am avut forțe dimensionate, funcție de dinamică. Activitățile jandarmeriei am avut în jur de 300 de jandarmi în dispozitiv", a încheiat Bode.