Renate Weber rămâne Avocatul Poporului. CCR a publicat motivarea: "Parlamentul nu poate avea drept discreționar"

CCR a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, menționând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanșa procedura de revocare (de exemplu, incidența răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare).

Renate Weber a comentat, luni, la Antena 3 motivarea CCR şi a precizat că Parlamentul trebuie să modifice legea şi să prevadă expres cazurile în care Avocatul Poporului poate fi revocat, dar în același timp procedurile de urmat şi posibilitatea de a ataca în faţa unei instanțe imparțiale şi independente această hotărâre de revocare. 

Potrivit CCR, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanțiile exercitării dreptului la apărarea a acesteia (încunoștințarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.).

Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție.

Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii și temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare.

Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul constituie o garanţie contra arbitrariului şi se impune cu precădere în cazul unui atare act prin care, dispunându-se încetarea unui mandat în curs, se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.

Sub aceste aspecte, prin Decizia nr.732 din 10 iulie 2012, reținând că „este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora”, Curtea Constituțională a statuat că Parlamentul are competența de a dispune măsurile legale, „printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare”.

„Pornind de cele statuate în precedent și reiterând considerentele Deciziei nr.80 din 16 februarie 2014, potrivit cărora , Curtea constată că actualul cadru normativ nu stabilește cazurile exprese în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului și nici procedura care trebuie să fie parcursă în cazurile în care se formulează o asemenea solicitare. Având în vedere că Parlamentul are posibilitatea de a aplica sancțiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, Curtea constată că actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată o astfel de hotărâre prezintă o deficienţă gravă de conţinut, întrucât nu reglementează distinct și limitativ ipotezele în care se poate declanșa procedura de revocare. Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului nu respectă condițiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate”, arată CCR în motivare.

Această constatare, coroborată cu faptul că nici legea și nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare și forul decident, și nici garanții cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui „act arbitrar, lipsit de fundament constituțional, în opoziție cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept”.

De altfel, această concluzie este confirmată de însăși autoritatea publică ce a dispus revocarea, care a reținut ca temei al revocării faptul că „Avocatul Poporului a îndeplinit defectuos atribuţiile sale, fie prin acţiunile realizate, fie prin omisiunea de a acţiona în aria sa de competenţă”.

„Or, este evident că <îndeplinirea defectuoasă> a atribuțiilor nu este echivalentă cu <încălcarea Constituţiei şi a legilor>. Curtea constată că, chiar în condițiile de maximă generalitate a sintagmei cuprinse în art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997, care prin ea însăçi apare ca fiind viciată pentru neconstituționalitate, Parlamentul i-a conferit acesteia un înțeles și mai amplu, extinzând sfera cazurilor de revocare dincolo de încălcarea legii, la aplicarea sa defectuoasă”, mai arată CCR.

Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conținutului său, „Parlamentul a acționat cu încălcarea dispozițiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 și, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră principiul legalității și al supremației Legii fundamentale. Curtea reține că Parlamentul nu poate avea un drept discreționar cu privire la aplicarea sancțiunii revocării, el însuși trebuind să respecte exigențele legale și constituționale în exercitarea propriilor competențe”, potrivit motivării CCR.

Astfel, Curtea observă caracterul „foarte vag al motivului de revocare”, care nu este precizat riguros, astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârșite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, și că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața Curții Constituționale de către însăși persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat și împreună, vicii de neconstituționalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanței constituționale.