Antena 3 CNN Actualitate Social Carnea preferată de români pentru masa de Paşte. Preţul de pornire al unui kilogram este 13 lei

Carnea preferată de români pentru masa de Paşte. Preţul de pornire al unui kilogram este 13 lei

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 13:18 11 Apr 2022 Modificat la 13:19 11 Apr 2022
carne curcan paste
Carnea preferată de români pentru masa de Paşte. Preţul de pornire al unui kilogram este 13 lei Sursa foto: Antena 3

Preţurile alimentelor au crescut substanţial în ultima lună, iar oamenii încearcă să găsească soluţii alternative. 

Cei care vor să mănânce mai sănătos de sărbători pun pe masă curcan în loc de miel.

Preaparată la cuptor sau în ciorbe, carnea de curcan îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi ajută la scăderea nivelului de colesterol.

La cel mai mare procesator din ţară, sute de tone de carne de curcan sunt ambalate şi pleacă spre magazine din toate judeţele.

"Avem toată gama de produse preparate. Cu siguranţă carnea curcan va fi mai ieftină în piaţă acum de Paşte decât carnea de miel. Anticipam preţuri 18-19 lei pe kg, carnea de miel va fi cu siguranţă mult mai scumpă", spune Răzvan Sandru, director general firmă producătoare de carne.

Clienţii sunt mulţumiţi că preţul este mai mic decat cel al carnii de miel, dar apreciază şi beneficiile cărnii de curcan pentru sănătate.

Pretul de pornire al unui kilogram de carne de curcan este 13 lei, în timp ce carnea de miel ajunge să depăşească în unele magazine 40 de lei pe kilogram.
 

×
Etichete: carne curcan miel Paste
x close