Potrivit reprezentanților sindicatului Europol, bătrânul de 69 de ani din Dorohoi a decis, în urma unor certuri în familie, să se refugieze în sânul familiei fratelui său, pe care nu-l mai văzuse și nu mai auzise nimic de el de peste 6 ani.
Singura informație pe care o avea era că fratele său se află undeva într-un sat din împrejurimile orașului Câmpia Turzii.
„S-a urcat în tren, a ajuns la destinație și de aici a început calvarul pentru bătrânel. Nu avea telefon mobil, nu cunoștea pe nimeni, nu avea mâncare, ci doar dorința de a se reuni cu fratele său.
A hoinărit 3 zile și 3 nopți prin împrejurimi, întrebând în stânga și în dreapta despre fratele său, însă nimeni nu îl cunoștea” au povestit sindicaliștii, pe Facebook.
Bătrânul a fost găsit de o patrulă de poliție
Agenții i-au aflat povestea și au decis să-l ajute.
„Salvarea sa a venit din partea lui Mihai și Vlad care erau în patrulare pe raza localității Tritenii de Jos și care l-au găsit mergând fără vreo direcție pe drumurile din proximitate.
Imediat colegii și-au dat seama că e vorba despre o persoană vulnerabilă, motiv pentru care l-au abordat și au aflat povestea de viață a bărbatului.
Chiar dacă la prima vedere nu părea o „chestiune de poliție”, colegii și-au dat seama că dacă nu îl vor ajuta exista riscul ca bătrânul slăbit și epuizat să își piardă viața.
L-au condus la spital unde a primit îngrijiri medicale, dar suplimentar și-au anunțat toți colegii din împrejurimi în încercarea de a-i mobiliza să îi găsească fratele”, a relatat Europol pe Facebook.
Un polițist din zonă a reușit să dea de urma fratelui
„În cele din urmă, ajutorul a venit din partea șefului de post al comunei Frata, Dorel, polițist experimentat și care cunoaște bine populația din zona.
A pus cap la cap informațiile oferite de bătrân și astfel a reușit să îi găsească fratele. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reușit să găsească familia căutată timp de 3 zile pe drumurile unor sate din județul Cluj de un bărbat în vârstă de 69 de ani.
După ce s-a stabilit că starea sa de sănătate îi permite să părăsească spitalul, polițiștii i-au dat vestea cea bună. V-am găsit fratele! Vă ducem la el!. Bătrânul doar i-a privit și a început să lăcrimeze.
Erau lacrimi de fericire că după 6 ani, a reușit să dea de urma fratelui său”, au încheiat relatarea Europol pe Facebook.