Românii nu vor mai plimba hârtii între instituțiile statului
Publicat acum 10 ore si 6 minute
Inițial, avocatul a fost reținut 24 de ore, măsura fiind dispusă de către un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Avocatul a întreţinut relaţii intime cu o minoră în vârstă de 16 ani, abuzând de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia.
În cursul zilei de 4 iunie, instanța a dispus arestarea preventivă.
A fost demarată procedura urmăririi penale față de avocatul Crișan Radu Ciprian, pentru săvârşirea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prevăzută de art. 220 alin. 1 şi 3 lit. b) din Codul Penal.
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată în termen de 48 ore.