„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția că măsurile asumate de Romania în PNRR referitoare la sistemul public de pensii, respectiv menținerea pe termen lung a unui plafon de 9,4% din PIB, vor face ca românii sa nu mai aiba posibilitatea de a-și asigura traiul zilnic din pensie.
În alte state europene cheltuielile pentru pensii se ridică la o medie de 13% din PIB. Teoretic, menținerea cheltuielilor sub plafonul asumat se va face prin acordarea de stimulente pentru amânarea pensionării, însă în practică există posibilitatea reală ca vârsta de pensionare să crească până la 70 de ani, un prag al vârstei mult mai mare comparativ cu media europeană, corelat cu speranța de viață a românilor.
Indicatorii economici de astăzi arată clar că realitatea este una mult mai tristă decât prognoza celor care au negociat PNRR și că premisele pe care acesta a fost construit sunt complet false”, arată FACIAS.
Pensionarii, grav afectaţi de creşterea galopantă a inflaţiei
Până la măsurile pe termen mediu și lung în ceea ce privește pensiile, este nevoie de o reacție rapidă pentru a combate efectele crizei, resimțite acut de pensionari, spune FACIAS.
„În acest moment, situația pensionarilor este una critică, veniturile acestora fiind grav afectate de creșterea galopantă a inflației. Din această cauză, pensionarii devin mai săraci pe zi ce trece, fiind absolut necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 15%, luând în calcul evoluția inflației, la care se adaugă jumătate din procentul creșterii economice prognozate de guvernanți anul trecut.
Concluziile au reieșit în urma analizelor făcute de specialiști în cadrul proiectului privind monitorizarea implementării măsurilor asumate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, se arată în comunicatul de presă.
FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.