Antena 3 CNN Actualitate Social Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru cei care au stații GPL | Mii de controale în ultimele două luni

Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru cei care au stații GPL | Mii de controale în ultimele două luni

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:13 14 Noi 2023 Modificat la 18:13 14 Noi 2023
Amenzi de peste 4 milioane de lei pentru cei care au stații GPL | Mii de controale în ultimele două luni

Controalele au avut loc în perioada 28 august – 31 octombrie 2023, imediat după explozia de la Crevedia, precizează Ministerul Muncii.

Totodată, cei de la Inspecția Muncii au descoperit 30 de angajați la negru.

Tot legat de relațiile de muncă, inspectorii au descoperit cazuri în care angajații munceau mai mult decât durata maximă prevăzută de lege, iar pentru asta nu erau plătiți în plus și nici nu li se acordau zile libere.

De asemenea, în domeniul securității și sănătății în muncă s-a descoperit că operatorii nu aveau „atestatele de examinare `in situ`, de la INSEMEX Petroșani, pentru toate instalațiile care funcționează în mediu potențial exploziv”.

Mai mult, ”nu este efectuată verificarea periodică a rezistenței de dispersie a prizelor de pământ și rastelele cu recipiente butelii nu aveau o legătură corespunzătoare la priza de pământ” și ”operatorii umplere recipiente GPL nu erau autorizați conform prescripţiilor tehnice PT-ISCIR, iar instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este necorespunzătoare, în special cu privire la protecţia împotriva exploziilor”, mai spun cei de la Ministerul Muncii.

În alte cazuri, inspectorii au descoperit că angajatorii nu au emis instrucțiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă și nu dețin o evidență a zonelor cu risc ridicat și specific din cadrul stației de distribuție a carburanților.

×
x close