Antena 3 CNN Actualitate Social Abuzuri şi incompetenţă în centrele pentru persoane cu dizabilităţi

Abuzuri şi incompetenţă în centrele pentru persoane cu dizabilităţi

<1 minut de citit Publicat la 10:05 10 Ian 2020 Modificat la 10:05 10 Ian 2020
Abuzuri şi incompetenţă în centrele pentru persoane cu dizabilităţi

Preşedinta ANPDCA, Mădălina Turza, a prezentat ieri, alături de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, o radiografie a sistemului, în urma unor controale efectuate în centrele rezidenţiale destinate adulţilor şi copiilor cu dizabilităţi. De asemenea, au fost anunţate măsurile luate în urma anchetei de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Urlați, unde patru pacienți au murit numai anul trecut. În urma anchetei, centrului de la Urlați va fi închis până va corespunde standardelor, iar coordonatorul acestuia a fost demis. A fost sesizat și Parchetul în acest caz. Totodată, Turza a anunțat că în următoarea perioadă toate centrele pentru persoanele cu dizabilități vor fi verificate.

×
TOP articole
x close